Candidaţii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Pe cine votăm la europarlamentare

Candidaţii

• Rovana Plumb (PSD), Norica Nicolai (ALDE), Rareş Bogdan (PNL), Victor Ponta (Pro România), Dacian Cioloş (Alianţa 2020 USR PLUS), Traian Băsescu (PMP), Ilie Năstase (UNPR) - aceştia sunt candidaţii care deschid listele celor mai mari partide înscrise în Alegerile Europarlamentare • la acestea se adaugă listele altor 16 partide mai mici şi candidaturile a 7 independenţi, după cum apare pe site-ul Biroului Electoral Central • singurul brăilean pe liste, aflat pe o poziţie eligibilă este fostul premier al României, Mihai Tudose (locul 3 pe lista Pro România) • Carmelia Bălănică ocupă locul 17 pe lista PSD, Viorel Botea poziţia 20 pe lista PMP, iar Adrian Tabarac locul 40 pe lista PNL • la UNPR se află două brăilence în cursa electorală, însă nu sunt propunerile organizaţiei judeţene • de asemenea, încă cinci brăileni mai sunt pe listele partidelor mai mici • deşi figura iniţial pe locul 27 pe lista USR, Cătălin Stancu şi-a cedat locul în urma alianţei încheiate cu PLUS

 

Lupta politică pentru alegerea celor 33 de eurodeputaţi pe care îi are România în Parlamentul European se apropie cu paşi repezi. Pe 28 martie a fost ultima zi de depunere a candidaturilor la Biroul Electoral Central pentru Alegerile Europarlamentare din 26 mai, iar scrutinul din acest an se anunţă destul de interesant cu o ofertă electorală destul de variată. Rovana Plumb (PSD), Norica Nicolai (ALDE), Rareş Bogdan (PNL), Victor Ponta (Pro România), Dacian Cioloş (Alianţa 2020 USR PLUS), Traian Băsescu (PMP), Ilie Năstase (UNPR), Iuliu Winkler (UDMR) - sunt candidaţii care deschid listele celor mai mari partide care s-au înscris în cursa electorală. De asemenea, nu trebuie uitaţi nici candidaţii altor 16 partide ceva mai mici, sau cei şapte candidaţi independenţi. Dar să vedem cum se poziţionează politicienii brăileni în aceste alegeri pentru Parlamentul European. Ei bine, trebuie punctat că singurul candidat brăilean aflat pe o poziţie eligibilă este fostul prim-ministru al României, deputatul Mihai Tudose, locul 3 pe lista Pro România. De asemenea, Carmelia Mariana Dragomir Bălănică (vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate) ocupă poziţia 17 pe lista PSD, consilierul judeţean şi liderul PMP Brăila, Viorel Botea se află pe poziţia 20 pe lista partidului său, iar liderul organizaţiei municipale a PNL, consilierul municipal Adrian Tabarac ocupă poziţia 40 pe lista liberalilor. Menţionăm şi faptul că pe lista UNPR se află două brăilence, chiar dacă acestea nu sunt membre ale organizaţiei judeţene conduse de Marioara Nistor, ci au fost propuse de filialele din Bucureşti. Candidaţi brăileni mai apar şi pe listele Partidului Social Democrat Independent (PDSI), Partidului Forţa Pensionarilor (PFP), Dreptei Liberal şi Partidului Prodemo. Listele complete privind candidaţii la Alegerile Europarlamentare pot fi consultate pe site-ul BEC, secţiunea “candidaţi”. Nu trebuie uitat nici faptul că liderul USR Brăila Cătălin Stancu ocupa iniţial poziţia 27 pe lista partidului, însă în urma alianţei cu PLUS, acesta a ales să se retragă şi să îşi cedeze locul (oricum neeligibil) lui Alexandre Nicolas Grigorescu de la PLUS.

De asemenea, consilierul municipal Lucian Căprariu (fondatorul partidului local Brăila Nouă) îl recomandă pe candidatul independent George Simion drept posibil viitor “eurodeputat brăilean”, în ideea în care partidul său a semnat un protocol cu acesta, prin care s-a angajat că dacă va câştiga un fotoliu de eurodeputat îşi va lua un consilier brăilean pe probleme legate de fonduri structurale, pe durata întregului mandat.

Aşa cum se ştie, tot cu ocazia scrutinului pentru Alegerile Europarlamentare, românii vor avea ocazia de a participa şi la Referendumul pe Legile Justiţiei, după cum a anunţat preşedintele României Klaus Iohannis.

 

Cine ne-ar putea reprezenta în Parlamentul European în următorii 5 ani

În prezent, Parlamentul European este alcătuit din 751 de deputaţi aleşi în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene extinse. Din 1979, deputaţii sunt aleşi prin vot universal direct pentru o perioadă de cinci ani. Pe scurt, la alegerile din 2014, din partea României alianţa PSD-PC-UNPR a obţinut 16 europarlamentari, PNL - 6, PDL - 5, PMP - 2, UDMR - 2 iar un fotoliu a fost câştigat de Mircea Diaconu, la vremea respectivă candidat independent. Acest tablou a căpătat diverse nuanţe politice de atunci. Deci România are în prezent 32 de eurodeputaţi, însă lupta electorală din luna mai se va da pentru 33 de locuri.

Plecând de la ideea că primii zece oameni de pe listele cu care s-au înscris partidele politice în cursa electorală pentru Parlamentul European din 2019 sunt cei care ar trebui să se implice activ în viitoarea campanie electorală, am decis să prezentăm candidaţii de pe aceste locuri, astfel încât brăilenii să îşi facă o idee despre persoanele pe care le-ar putea vota pentru a deveni parlamentari europeni. De asemenea, din motive evidente legate de spaţiul editorial limitat, vom evidenţia în mod special candidaţii partidelor mari, însă cei interesaţi pot accesa listele complete ale tuturor partidelor pe site-ul Biroului Electoral Central.

Tot cu această ocazie, vom preciza şi poziţiile ocupate de candidaţii brăileni pe listele partidelor, acolo unde este cazul. Astfel, în ordinea înscrierii partidelor politice la BEC pentru Alegerile Europarlamentare din 26 mai, prima care intră în atenţia noastră este lista PSD. Aceasta este deschisă de ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb, urmată de jurnalista Carmen Avram, Claudiu Manda, Cristian Terheş, gălăţeanul Dan Nica, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru, Dragoş Benea, Victor Negrescu, Andi Cristea. Precizăm că pe lista social-democraţilor se află şi brăileanca Carmelia Mariana Dragomir Bălănică (vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate), pe locul 17. O poziţie semieligibilă, după cum a explicat preşedintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, cu menţiunea că în prezent eurodeputaţii din partea social-democraţilor au ajuns la locul 20 de pe listă.

Lista Alianţei 2020 USR - PLUS este deschisă de fostul premier al României de pe vremea Guvernului tehnocrat Dacian Cioloş,urmat de Cristian Ghinea, Dragoş Pîslaru, Clotilde Armand, Ioan Tudorache, Nicolae Ştefănuţă, Marius Botoş, Ramona Strugariu, Vlad Gheorghe, Cristian Mituţa. Precizăm că pe listă nu există niciun brăilean, chiar dacă iniţial preşedintele USR Brăila, Cătălin Stancu, ocupa locul 27 (poziţie neeligibilă), la care însă a renunţat în favoarea unui membru PLUS, Alexandre Nicolas Grigorescu.

 Lista ALDE este deschisă de Norica Nicolai, Daniel Barbu, Renate Weber, Ovidiu Silaghi, Varujan Vosganian, Andrei Gerea, Radu Silaghi Dumitrescu, Eusebiu Pistru, Horia Victor Toma, Tudor-Tim Ionescu. Precizăm că din partea partidului lui Călin Popescu Tăriceanu, nu există nicio propunere din Brăila. Preşedintele organizaţiei judeţene ALDE, senatorul Mihai Ruse nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima un punct de vedere.

Pe primul loc al listei UNPR se află fostul jucător de tenis, Ilie Năstase. Acesta este urmat de Anghel Iordănescu, Luminiţa Adam, Claudiu Tănăsescu, Mircea Manolache, Constantin Tomescu, Gheorghe Bică, Apostol Roman, Laura Berbecaru (brăileancă la origini, dar candidat din partea organizaţiei Bucureşti), Ene Dinga. Pe listă, deşi asemenea lui Berbecaru nu este o propunere de-a organizaţiei UNPR Brăila ci din partea organizaţiei din Bucureşti, după cum ne-a explicat Marioara Nistor, se mai află o brăileancă: Daniela Popa, pe poziţia 18.

Lista Pro România este deschisă de fostul premier al României Victor Ponta, urmat de comisarul european Corina Creţu, de brăileanul Mihai Tudose, de asemenea fost premier, de vicepremierul moldovean Iurie Leancă, Geanina Puşcaşu, Gabriela Podaşcă, Cristian Cosmin, Ioana Petrescu, Mihai Sturzu şi Ionela Danciu.

Jurnalistul Rareş Bogdan este cel care deschide lista PNL la alegerile Europarlamentare din 2019, urmat de Mircea Hava, Siegfried Mureşan, Vasile Blaga, Adina Vălean, Daniel Buda, Dan Motreanu, Gheorghe Falcă, Cristian Buşoi, Marian Jean Marinescu. Trebuie precizat că din partea Brăilei, pe această listă se află şi consilierul municipal Adrian Tabarac, pe locul 40.

Lista UDMR este deschisă de Iuliu Winkler, Lorant Vincze, Csilla Hegedus, Csongor Oltean, Csaba Sogor, Irina Kovacs, Attila Cseke, Erika Benko, Csaba Pataki şi Zsombor Ambrus.

De asemenea, lista PMP îl are pe primul loc pe fostul preşedinte al României, Traian Băsescu. Acesta este urmat de Eugen Tomac, Ioana Constantin, Emil Paşcan, Simona Vlădica, Robert Turcescu, Teodora Desagă, Petru Movilă, Nicoleta Bozianu, Cătălin Bulf. Trebuie adăugat că şi consilierul judeţean PMP şi liderul organizaţiei judeţene a partidului, Viorel Botea, ocupă poziţia 20 pe această listă.

 

Încă cinci brăileni pe listele partidelor mai mici

Plecând tot de la ordinea înscrierii partidelor la BEC pentru Alegerile Europarlamentare, precizăm că în cursă mai este: Partidul Naţiunea Română (PNR), Partidul România Mare (PRM), Partidul Oamenilor Liberi (POL), Partidul România Unită (PRU), Partidul Democraţiei şi Solidarităţii (PDS). Partidul Social Democrat Independent (PSDI) are un brăilean pe locul 6 de pe listă, Bogdan Marius Ilie, domiciliat în Ilfov, oraşul Bragadiru. Şi Partidul Forţa Pensionarilor are un brăilean pe locul 7 - I. Constantinescu, Dreapta Liberală pe brăileanca Daniela Finescu (locul 29), iar Partidul Prodemo pe Ioana Alexandra Făgădaru-Picos (locul 2), domiciliată totuşi în Bucureşti şi pe Daniel-Cosmin Cărbunaru din Brăila, pe locul 13. În alegeri s-au mai înscris Partidul Comunitar din România, Partidul România Noastră, Blocul Unităţii Naţionale, Partidul Socialist Român, Partidul Neamul Românesc şi Partidul Noua Românie.

De asemenea, sunt 7 candidaţi independenţi după cum se poate vedea pe site-ul BEC: Ana-Daniela Dobre, Otavian-Iulian Tiron, Carmen Gregoriana Tudoran, George-Nicolae Simion (pe care consilierul municipal independent Lucian Căprariu, fondatorul Brăila Nouă a declarat că ar putea fi un “europarlamentar brăilean”, în condiţiile în care partidul său local a încheiat un protocol de susţinere privind angajarea unor consilieri din Brăila pe durata mandatului), Peter Costea, Ştefania-Gabriela Nuţ şi Luminiţa Velciu.

 

Mihai Tudose, singurul candidat brăilean pe un loc eligibil

Aşa cum am precizat, fostul premier al României, deputatul Mihai Tudose este singurul candidat brăilean înscris în alegerile Europarlamentare care ocupă un loc eligibil. Acesta se află pe poziţia 3 pe lista Pro România, iar anunţul privind candidatura sa a fost făcut într-un context mai puţin fericit. Aşa cum se ştie, cu câteva ore înainte de lansarea listei partidului lui Victor Ponta, Mihai Tudose a suferit un infarct şi a fost internat în spital. În urma intervenţiei cadrelor medicale starea acestuia a fost stabilizată, iar potrivit presei centrale, acesta a fost externat ieri.

Contactată de redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei”, Emilia Meiroşu, coordonatorul Pro România la nivelul judeţului nostru, a ţinut să laude lista cu candidaţi a Pro România pentru Parlamentul European.

“O listă care îmbină experienţa şi performanţele unui comisar european - Corina Creţu, şi a trei foşti premieri - Victor Ponta, Mihai Tudose şi Iurie Leancă, cu ambiţia şi entuziasmul unor tineri precum Geanina Puşcaşu, Gabriela Podaşcă, Ioana Petrescu, Cristian Cosmin sau Mihai Sturzu care vor să demonstreze că noua generaţie de politicieni ştie şi este capabilă să facă o altfel de politică pentru România la cel mai înalt nivel. PRO România se diferenţiază de celelalte partide prin responsabilitate şi competenţă profesională şi politică: toţi candidaţii propuşi au performanţe recunoscute în domeniile lor de activitate, cunosc cel puţin o limbă străină, sunt familiarizaţi cu instituţiile europene şi au conexiuni importante pe plan european. (...) Mihai Tudose, candidatul brăilean la alegerile europarlamentare, este pe poziţia 3 în lista Pro România. Este prim-ministrul care şi-a asumat adevărul guvernării şi a reuşit să împlinească dorinţa cea mai mare a brăilenilor: Podul peste Dunăre! A devenit oponentul lui L. Dragnea şi al grupului lui de interese când a preluat guvernarea, şi şi-a asumat decizii pentru România, nu pentru un grup. Ca atare, PSD l-a schimbat din funcţie, numind-o pe d-na Dăncilă”, a declarat Meiroşu.

La rândul său, şeful PSD Brăila, Ion Rotaru, a precizat într-o ediţie anterioară a cotidianului nostru, că locul 17 ocupat de brăileanca Carmelia Bălănică pe lista social-democraţilor este unul aproape eligibil, în condiţiile în care, în prezent, deja au intrat în Parlamentul European oameni care ocupau poziţia 20 pe lista de la alegerile trecute.

Liderul PNL Brăila, Alexandru Dănăilă a explicat că liberalii vor veni cu un proiect pe fiecare regiune pe care să îl susţină în plan local alături de europarlamentarii lor viitori. În acest context a fost desemnat să fie pe listă consilierul municipal Adrian Tabarac, în ciuda faptului că nu este vorba despre un loc eligibil.

“Adrian Tabarac este pe acea listă, astfel încât noi la Brăila să avem un candidat pe care să îl promovăm. Este consilier municipal. E clar pentru toată lumea, e clar şi pentru el că nu vizează un post de europarlamentar. Dar el este unul dintre cei care vor susţine proiectul PNL, alături de toată organizaţia. (...) A fost un proces de intenţie. De principiu, au fost solicitaţi să se înscrie - şi asta în toată ţara, nu doar la Brăila -, cei care candidează şi pentru funcţia de primar în cursa noastră internă. În afară de locurile eligibile, bineînţeles”, a declarat Dănăilă.

Preşedintele PMP Brăila s-a arătat extrem de încântat de faptul că ocupă poziţia 20 pe lista partidului la Europarlamentare, listă deschisă de fostul preşedinte al României, Traian Băsescu.

“Pentru mine este o onoare să fiu candidat la Alegerile Europarlamentare pe o listă pe care avem doar membri PMP, în frunte cu cel mai important om politic al României, preşedintele Traian Băsescu. În această postură voi face tot ceea ce este necesar din partea mea pentru ca să onorez această listă prin competenţa mea profesională, prin tot ceea ce am făcut eu de-a lungul timpului, în zona de proiecte europene. Lista a fost făcută cu oameni din partid care au competenţe pe diverse domenii de activitate. Eu, având competenţe pe Educaţie, voi sprijini europarlamentarii care vor ocupa locurile, în momentul în care vor apărea probleme specifice la Uniunea Europeană pe acest domeniu”, a declarat Botea, cu precizarea că ar vrea să devină consilierul unui europarlamentar pe viitor.

Preşedintele ALDE Brăila, Mihai Ruse, nu a putut fi contactat, din păcate, pentru a expune un punct de vedere legat de candidaţii de la europarlamentare şi lipsa vreunui reprezentant al judeţului nostru.

În schimb, Marioara Nistor, preşedintele UNPR Brăila, a precizat că deşi pe listă se află două brăilence, niciuna nu reprezintă propunerea organizaţiei pe care o conduce, ci vin de la nivelul filialelor din Bucureşti.

În ceea ce priveşte faptul că liderul USR Brăila, Cătălin Stancu nu se mai regăseşte pe poziţia 27 pe lista Alianţei 2020 USR - PLUS, aşa cum era cazul pe cea a Uniunii, a explicat personal că a luat decizia de a-şi ceda locul unui membru al partidului lui Dacian Cioloş.

“Am hotărât că vom merge în alianţă cu PLUS şi în acel moment am fost întrebaţi dacă suntem de acord să renunţăm la locurile noastre de pe liste pentru a se putea face o listă comună. Era clar că jumătate din oameni vor trebui să renunţe. A fost o chestie unanimă. Toată lumea a renunţat, nu a fost niciun fel de sincopă în treaba asta. Toată lumea a înţeles că facem lucrul ăsta pentru binele ţării. Practic, alianţa asta a fost cerută de oameni şi noi cei din USR am dat dovadă de pragmatism din punctul ăsta de vedere pentru că am renunţat. Chiar dacă eu personal eram departe de a câştiga un loc în Parlamentul European, nu eram pe un loc eligibil, dar puteam să câştig notorietate din faptul că eram pe listă. Să am un capital de imagine. Dar am considerat că e mult mai important să facem alianţa aceasta decât interesul meu propriu. Şi cam aşa au gândit toţi colegii”, a explicat Stancu.

De asemenea, consilierul municipal Lucian Căprariu ne-a declarat că şi George Simion, candidat independent la Alegerile Europarlamentare poate fi considerat “eurodeputat de Brăila”. Asta ca urmare a faptului că partidul local Brăila Nouă a semnat un protocol de colaborare cu Simion, astfel încât, odată ajuns în Parlamentul European, acesta să angajeze câte un consilier personal din Brăila, în fiecare an de mandat, pe probleme privind atragerea de fonduri europene.

“George Simion va deschide un birou de europarlamentar, dar cel mai important este că va avea un consilier de la Brăila în echipa sa, care să lucreze pe arhitectura fondurilor europene pentru exerciţiul financiar următor. Europarlamentarul va avea un consilier din Brăila, iar în cei cinci ani vor fi de fapt cinci consilieri. Pentru că noi dorim să dăm şansa asta şi să avem câţi mai mulţi oameni în contact cu realităţile europene. Facem un apel încă de pe acum la asociaţii, începând de la cele ale liceelor de elită, care ţin legătura cu absolvenţii, la Consiliul Elevilor, să vină cu propuneri. Şi cei care vor corespunde principiilor pe care partidul nostru le susţine, deci fără să fie nevoie să aibă adeziune, din ei vom recruta aceşti consilieri. Deschidem posibilitatea tinerilor pregătiţi, profesionişti, care să facă această legătură directă cu Bruxelles-ul. Deci George Simion este un candidat direct al Brăilei, pentru că acest acord este numai cu Brăila, nu se referă şi la alte judeţe”, a declarat Căprariu.

 

32,44% prezenţă la vot la Alegerile Europarlamentare din 2014

Potrivit datelor publicate numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne la Alegerile Europarlamentare din 25 mai 2014, a fost de 5.911.794 (32,44%) din totalul de alegători aşteptaţi la urne de 18.221.061. Numărul total de voturi valabil exprimate a fost de 5.566.616 (94,16%) iar cele nule 345.011 (5,83%).

Atunci, Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC a obţinut un scor de 37,60% la nivel naţional, PNL - 15%, PDL - 12,23%, Mircea Diaconu - 6,81%, UDMR - 6,29%, PMP - 6,21%, Partidul Poporului - Dan Diaconescu - 3,67%, PRM - 2,70%, Forţa Civică - 2,60% etc.

În judeţul Brăila, după cum relata presa la vremea respectivă, prezenţa la vot a fost de 31,18%. În mediul urban 28,69%, în timp ce în rural - 36,88%. Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut atunci 42,28% la Brăila, fiind votată de 34,841 dintre cei 88.522 de alegători prezenţi la urne. Pe poziţia a doua s-a aflat PDL cu 12,43%, iar pe 3 - PNL cu 11,03%. Mircea Diaconu a obţinut un scor de 8,24% la Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro