Mergi la conţinutul principal

Candiano Priceputu, lansare de carte la bibliotecă

• cunoscutul poet şi jurnalist îşi lansează volumul „Poezii” la Biblioteca Judeţeană

 

Luni, 19 decembrie 2016, ora 17.00, la sala „Fănuş Neagu” a Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati” va avea loc lansarea volumului „Poezii”, semnat de Candiano Priceputu. Cartea va fi prezentată de prof. Dumitru Anghel şi artistul plastic Hugo Mărăcineanu, iar evenimentul va fi moderat de Ion Volcu, şef birou în cadrul instituţiei gazdă.

Criticul literar Dumitru Anghel subliniază în deschiderea volumului un crâmpei din activitatea autorului: “Publicist cu vocaţie, ca redactor-şef a conceput şi editat reviste de cultură, gazete şi foi volante ocazionate de evenimente aniversare sau sărbători ale spiritului...Ca poet şi-a împrăştiat creaţia în volume colective, antologii şi reviste din diferite colţuri ale ţării şi, în sertar, ţine sute de poeme. Are mână bună şi într-un alt domeniu rezervat zeilor - al graficii, desenului şi picturii”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro