* CUP ”Dunărea” lucrează în prezent la montarea unor conducte noi de canalizare sau la înlocuirea conductelor vechi și uzate, de apă sau canalizare, pe câteva străzi care urmează să intre la asfaltare * lucrările se fac pe cheltuiala companiei de apă-canal, pentru a exista siguranța că asfaltul proaspăt turnat nu va mai trebui spart pentru intervenții la infrastructura subterană * sunt vizate mai multe străzi din Lacu Dulce și Comorofca, unde deja au început investiții în asfaltare, dar și din Chercea, unde abia din toamnă s-ar putea începe asfaltările
Ca să nu rămână fără rețea de canalizare sau cu conductele de apă subterane vechi și uzate, mai multe străzi din municipiu care urmează să fie asfaltate beneficiază în prezent de lucrări ce vizează punerea la punct a infrastructurii subterane. Concret, fie se montează în premieră conducte de canalizare pe străzi unde nu exista până acum o astfel de facilitate, fie se înlocuiesc conductele cu probleme, de canalizare sau de apă, după caz. Lucrările sunt executate de Compania de Utilități Publice ”Dunărea” Brăila, cu fonduri din bugetul companiei, pe străzi incluse în programele de asfaltare ale Primăriei, programe care nu prevăd însă și investiții în infrastructura subterană. Într-o astfel de situație se află mai multe străzi din cartierul Lacu Dulce, unde lucrările de asfaltare au început anul trecut și ar trebui finalizate în vara acestui an. Este vorba despre străzile Bicaz, Cezar Boliac, Dorului (între Bistriței și Șos. Râmnicu Sărat), Grădinarilor, Ion Neculce, Miron Costin. Pe toate acestea, înainte de a începe asfaltarea, CUP ”Dunărea” trebuie să pună la punct rețelele de apă și canalizare.
Același lucru se întâmplă și în cartierul Comorofca, unde, de asemenea, a fost demarat deja un program de asfaltare care ar trebui finalizat peste câteva luni. Mai înainte, însă, este nevoie de intervenții la infrastructura subterană pe străzile Independenței, Muncii, Emil Racoviță, Platinului, Arțarului, Uranus și Furnicii.
Un alt cartier unde încă mai sunt străzi neasfaltate este Chercea. Aproape trei sferturi din străzile acestui cartier au beneficiat deja de investiții de modernizare, dar pe porțiunea cuprinsă între Șos. Râmnicu Sărat și Șos. Focșani încă mai există o serie de străzi sau capete de străzi care așteaptă să scape de noroaie. Pentru acestea urmează să fie lansată o licitație în vara acestui an, investiția urmând să fie făcută cu fonduri din Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. În cel mai fericit caz, dacă licitația va decurge normal, fără contestații, lucrările de asfaltare ar putea începe din toamna acestui an. Chiar și așa, pe una dintre străzile vizate, mai exact Str. Gheorghe Lazări, CUP ”Dunărea” a început, deja, zilele trecute, să monteze o conductă de canalizare, pentru ca totul să fie pregătit în momentul în care se va ajunge la asfaltarea carosabilului și a trotuarului. Bucuroși că, în sfârșit, își vor putea lega și ei locuințele la rețeaua de canalizare, locatarilor străzii Gheorghe Lazăr nu le rămâne decât să spere că nu se va întârzia foarte mult până la momentul asfaltării, deoarece montarea conductei de canalizare a presupus, inevitabil, săpături pe carosabil, iar în urma acestor lucrări a rămas pământul răscolit care se transformă în noroi după fiecare ploaie.