• un brăilean de 29 de ani, fără studii și loc de muncă, cu numeroase furturi la activ, condamnat la pedepse cu închisoarea, atât pentru fapte comise în țară, cât și în Austria și Germania, este de negăsit • numele lui – Daniel Crăciun - și fotografia apar pe site-ul Poliției, fiind menționat faptul că la data de 5 aprilie 2023, Judecătoria Galați a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care l-a condamnat pe numitul Crăciun Daniel la o pedeapsă de 8 ani, 7 luni și 20 de zile închisoare
Record la pedepse cu închisoarea pentru furt. A încasat o condamnare totală de aproape 9 ani închisoare, pentru infracțiuni de furt comise în țară și peste hotare, în Austria și Germania, dar a reușit să dispară din peisaj și este dat în urmărire generală. Un brăilean de 29 de ani, fără studii și loc de muncă, campion la furturi și cu multiple condamnări, este de negăsit. Numele lui – Daniel Crăciun - și fotografia apar pe site-ul Poliției, fiind menționat faptul că la data de 5 aprilie 2023, Judecătoria Galați a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 8 ani, 7 luni și 20 de zile închisoare. Aceasta a fost pedeapsa finală pentru tânărul brăilean, care are o lungă listă de condamnări, pentru care s-a făcut o contopire a pedepselor.
”Spaima” hipermarket-urilor din Brăila
Pedeapsa finală pentru inculpatul Daniel Crăciun, într-un ultim dosar de furt, el fiind acuzat că a furat aparate de tuns din Selgros, s-a dat la Curtea de Apel Galați, în aprilie anul trecut. Instanța superioară a respins apelul declarat împotriva soluției primei instanțe, respectiv Judecătoria Galați în acest caz. Pe rolul instanțelor din Brăila sunt alte dosare de furt în care inculpat este brăileanul Daniel Crăciun, acuzat de furturi din Promenada Mall, C&A Brăila, SC Moda Retail SRL Brăila, SC Carrefour SRL și SC Pull & Bear SRL Brăila, acestea fiind numele societăților menționate pe site-ul Judecătoriei Brăila.
În soluția Judecătoriei Galați, pedepsele aplicate inculpatului (ce vor fi puse în individualitatea lor), sunt următoarele: - 6 luni închisoare – pedeapsă aplicată prin sentința penală din 2012 a Judecătoriei Brăila; - pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin hotărârea penală din 20.10.2020 a Tribunalului Landesgericht Salzburg (Austria), recunoscută prin sentința penală a Judecătoriei Brăila; - pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin hotărârea penală din 07.02.2019 a Tribunalului Amtsgericht Michelstadt (Germania), recunoscută prin sentința penală nr. 1462/22.10.2021 a Judecătoriei Brăila.
Astfel, inculpatul Crăciun Daniel urmează să execute pedeapsa finală de 8 (opt) ani, 7 (șapte) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare, după cum se arată pe site-ul instanței. S-a constatat că prejudiciul cauzat persoanei vătămate Societatea SELGROS CASH-CARRY SRL București a fost recuperat integral prin restituirea bunurilor sustrase, fiind vorba despre aparate de tuns marca Remington, asta la ultimul dintre furturile comise.
După apelul declarat, inculpatul a adunat mai multe pedepse. A fost liberat condiționat și a fugit
În motivarea anonimizată de pe rejust.ro, cu privire la apelul formulat și soluționat în dosarul înregistrat la Curtea de Apel Galați și soluționat în aprilie anul trecut, se arată că s-a dispus contopirea tuturor pedepselor, peste 10 la număr, în cazul inculpatului (n.r. - Crăciun Daniel - Hotărâre 445/2023 din 05.04.2023 – Curtea de Apel Galați ).
S-a menținut pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată în ultimul dosar, numai că s-a mai adăugat restul de pedeapsă de 6 (șase) ani, 4 (patru) luni și 20 (douăzeci) de zile, inculpatul urmând să execute pedeapsa finală de 8 (opt) ani 7 (șapte) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare. Prin rechizitoriul din 2018, emis la data de 08.03.2022, de Parchetul de pe lângă Judecătoria... (n.r. - Galați, dosarul fiind pe rolul Judecătoriei Galați) inculpatul a fost trimis în judecată, el fiind arestat în altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de furt. “Prin actul de sesizare, s-a reținut în sarcina inculpatului că, la data de 17.05.2018, în jurul orei 19.00, a sustras din incinta magazinului Selgros, două aparate de tuns marca Remington, în valoare totală de 254, 79 lei. În fața instanței, la termenul de judecată din 20.09.2022, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a arătat că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a arătat că le cunoaște și că și le însușește”, se arată în motivare.
Potrivit materialului probator existent în dosarul cauzei, instanța a reținut faptul că, la data de 17.05.2018, în jurul orelor 19:29, organele de poliție au fost sesizate de către un operator dispecer la camera video a supermarketului SELGROS, despre faptul că două persoane au trecut de casele de marcat fără a achita produsele luate din magazin. Organele de poliție s-au deplasat la fața locului, unde agentul de securitate le-a indicat pe cele două persoane de sex bărbătesc, precizând că una dintre ele, identificată în persoana inculpatului, a trecut de casele de marcat fără a achita o mașină de tuns marca REMINGTON, în valoare de 184,90 de lei. Cel care îl însoțea pe inculpat a fost identificat ca fiind un martor care a declarat verbal că, la data de 17.05.2018, în jurul orelor 19:00, a mers în magazinul Sellgros împreună cu prietenul său, pentru a cumpăra energizante. “Cu această ocazie, inculpatul a luat un aparat de bărbierit marca REMINGTON, pe care l-a scos din ambalaj și l-a ținut în mâna stângă până la casele de marcat, unde a achitat băuturile, însă nu a prezentat și aparatul de tuns, trecând de casele de marcat fără a-l achita. A precizat că a sustras aparatul respectiv cu intenția de a-l vinde ulterior. Prietenul său i-a atras atenția să nu sustragă bunul, însă nu l-a ascultat. Fiind întrebat în legătură cu cele întâmplate, martorul a confirmat situația de fapt relatată de inculpat, precizând că l-a văzut pe acesta când a luat un aparat de tuns, pe care ulterior l-a scos din ambalaj. A declarat că inculpatul a trecut cu aparatul respectiv de casele de marcat fără a-l achita. Organele de poliție au constatat că aparatul sustras de către inculpat a fost recuperat de către reprezentanții persoanei vătămate. Cu ocazia controlului corporal efectuat asupra martorului, în borseta acestuia a fost găsită o altă mașină de tuns marca REMINGTON, în ambalaj. Martorul a declarat verbal că mașina respectivă de tuns a fost pusă în borsetă de inculpat. Mașina de tuns găsită în borseta martorului a fost restituită reprezentanților persoanei vătămate (proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante)”, au stabilit magistrații Curții de Apel Galați, după cum se arată în motivarea de la rejust.ro.
La dosarul cauzei a fost înregistrată plângerea din partea societății prejudiciate, din data de 21.05.2018, prin care a sesizat faptul că, la data de 17.05.2018, inculpatul a sustras din magazin un aparat de tuns marca REMINGTON în valoare de 184,9 lei și un aparat de tuns marca REMINGTON în valoare de 69,89 de lei, bunuri ce au fost recuperate integral.
Din actele existente la dosar, instanța a reținut că inculpatul are vârsta de 28 de ani, nu are studii, nu este căsătorit, nu are copii, nu are loc de muncă, ocupație și nici preocupări constructive. “Punând în balanță toate aceste elemente mai sus arătate, instanța a apreciat că o pedeapsă cu închisoarea constituie un mijloc apt de reeducare a inculpatului, astfel încât să-și formeze o atitudine corectă față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, și, în consecință, a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea redusă cu o treime, având în vedere că a recunoscut faptele comise și a solicitat ca judecata să aibă loc în procedura abreviată. În acest sens, Curtea are în vedere faptul că, din copia cazierului judiciar reiese că apelantul este recidivist cu un bogat trecut infracțional în sfera infracțiunilor patrimoniale, având multiple condamnări pentru acest gen de fapte”, au mai arătat magistrații.
Pe de altă parte, din relațiile trimise la dosar de la penitenciar, Curtea de Apel Galați constată că, la data de 07.02.2023, apelantul-inculpat a fost pus în libertate la termenul de expirare a pedepsei cu închisoarea. Curtea a scăzut din pedeapsa aplicată apelantului – inculpat durata reținerii, a arestării preventive și a perioadelor executate.
Numai că acesta figurează acum în lista urmăriților, întrucât a reușit să fugă înainte de aplicarea ultimei pedepse pentru furt, iar oamenii legii nu l-au putut încarcera.