Ministerul Sanatatii Publice in parteneriat cu Institutul de Cercetare si Formare ISI, care a primit fonduri suplimentare din partea Guvernului SUA prin intermediul Agentiei pentru Dezvoltare Internationala (USAID) pentru a furniza Guvernului Romaniei asistenta tehnica in vederea pregatirii pentru o eventuala pandemie de gripa, deruleaza un proiect pentru desfasurarea unor campanii de informare in domeniul gripei aviare a populatiei din zonele rurale prin caravane cu reprezentatii de teatru de papusi. Campania se desfasoara pina pe 10 septembrie in judetele care si-au exprimat interesul sa participe la acest proiect: Ilfov, Vilcea, Brasov, Botosani, Suceava, Braila, Tulcea si Constanta.
In judetul Braila, campania se desfasoara intre 3 si 6 septembrie in zece localitati: Silistraru, Traian, Urleasca - pe 3 septembrie, Cazasu, Silistea, Maxineni pe 4 septembrie, Viziru, Cuza Voda, Stancuta pe 5 si in Vadeni pe 6 septembrie.
Organizarea campaniei in judetul nostru este asigurata de compartimentul de promovare a sanatatii din cadrul Autoritatii de Sanatate Publica Braila.