Campania "Muncă la negru în construcţii" a adus doar amenzi la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Campania "Muncă la negru în construcţii" a adus doar amenzi la Brăila

Inspecţia Muncii a derulat la nivel naţional, în perioada 12 - 14 august, o campanie menită să descopere cazurile de muncă fără forme legale în domeniul construcţiilor. Rezultatele la nivel naţional indică faptul că au fost depistate 253 de persoane care munceau la negru, context în care inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 1,63 milioane lei. Astfel, în domeniul relaţiilor de muncă s-au aplicat amenzi de 823.600 de lei, din care 739.000 de lei pentru muncă la negru. S-au aplicat 514 sancţiuni contravenţionale, 110 dintre ele fiind pentru muncă nedeclarată. Au fost controlaţi 891 de angajatori care au însumat un număr de 33.629 salariaţi. De asemenea, s-au constatat 2.624 de deficienţe şi s-au dispus 2.720 de măsuri în vederea remedierii acestora. În plan local această campanie nu a depistat niciun caz de muncă la negru, însă au fost constatate o serie de nereguli care i-au determinat pe inspectorii de muncă brăileni să dispună aplicarea unor amenzi în cuantum total de 7.000 lei. La nivelul judeţului nostru echipele de control au verificat 12 agenţi economici cu obiect de activitate în construcţii, la care munceau aproape 340 persoane. În domeniul relaţiilor de muncă, amenzile aplicate au fost de 3.000 lei, în timp ce pe sectorul Sănătate şi Securitate în Muncă (SSM) amenzile s-au ridicat la 4.000 lei.

Cele mai frecvente încălcări ale prevederilor legislaţiei muncii din domeniul relaţiilor de muncă, depistate de inspectori, au fost nedepunerea în termen a dovezilor de calculare a drepturilor salariale şi faptul că angajatorii nu au putut face dovada plăţii acestor drepturi. La capitolul SSM, neregulile depistate au fost neîntocmirea planurilor de securitate ori a planurilor de coordonare pentru şantier.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro