Calendarul de vaccinare în şcoli a suferit modificări! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Calendarul de vaccinare în şcoli a suferit modificări!

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Brăila anunţă amânarea vaccinării împotriva rujeolei-rubeolei şi oreionului la elevii de clasa I, pentru anul viitor. Aşadar, micuţii de şapte ani nu vor mai fi vaccinaţi luna aceasta aşa cum se stabilise iniţial, ci vor fi imunizaţi în perioada 12-23 ianuarie 2015. Potrivit medicilor, măsura a fost impusă din cauza unor întârzieri în aprovizionarea cu vaccin, urmare a licitaţiei centralizate la nivelul Ministerului Sănătăţii.
Până atunci însă, campaniile de vaccinare în şcoli vor continua la elevii din clasele mai mari, respectiv a II-a, a VIII-a şi
a IX-a. Astfel, copiii cu vârsta cuprinsă între şase şi opt ani vor fi vaccinaţi în perioada 10-21 noiembrie a.c. împotriva poliomielitei, iar în prima jumătate a lunii decembrie va veni şi rândul elevilor de clasa a VIII-a şi a IX-a să fie vaccinaţi împotriva difteriei şi tetanosului.
Conform precizărilor făcute de purtătorul de cuvânt al DSP Brăila, dr. Andreia Gavrilescu, pentru toate aceste vaccinări au fost solicitate la Ministerul Sănătăţii 12.000 doze din vaccinurile menţionate, restul dozelor necesare fiind deja în stoc. Totalul elevilor eligibili la aceste vaccinări este de 14.321, din care 2.987 de clasa pregătitoare, 2.948 de clasa I, 2.352 de clasa a-II-a, 3.094 de clasa a-VIII-a şi 2.940 de clasa a-IX-a.
Aceste vaccinări sunt gratuite şi se adresează atât copiilor şcolarizaţi, cât şi celor neşcolarizaţi. În timp ce primii vor beneficia de imunizare în şcoli, copiii din cea de-a doua categorie vor fi nevoiţi să se deplaseze până la cabinetul medicului de familie pentru a se vaccina. Specialiştii atenţionează că, netratate corespunzător, bolile infecţioase pot provoca epidemii, care pun în pericol sănătatea şi siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro