• liberalii spun că firma “Tancrad” a lăsat baltă alte lucrări din judeţ pentru a aduce cât mai multe utilaje pe Calea Galaţi, astfel încât această stradă din municipiu să fie asfaltată cel puţin pe un sens de mers, până în ziua alegerilor • liderul liberal Alexandru Dănăilă s-a referit în principal la porţiunea de dincolo de Pod Brăiliţa, la care se lucrează de aproape trei ani • ieri, însă, pe şantierul respectiv nu se afla nici măcar un utilaj • în schimb, era frenezie mare pe o altă porţiune din Calea Galaţi, cea din Centrul Vechi, care se repară cu bani de la bugetul local
Pe ultima sută de metri a campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, liberalii brăileni îi acuză pe rivalii de la PSD că şi-au mobilizat “firma de casă” să tragă tare pentru a finaliza chiar înaintea votului o lucrare care trenează de ani de zile în municipiul Brăila. Ar fi vorba, potrivit preşedintelui liberal Alexandru Dănăilă, de Calea Galaţi, o arteră rutieră aflată în reparaţii de mai bine de trei ani pe un anumit tronson. Dănăilă a afirmat, în conferinţa de presă de ieri, că firma “Tancrad” a abandonat momentan lucrările aflate în derulare pe raza mai multor comune din judeţ, pentru a aduce toate utilajele disponibile pe Calea Galaţi, astfel încât până duminică, în ziua votului, să se finalizeze aşternerea covorului asfaltic pe cel puţin un sens de mers.
“Majoritatea lucrărilor de drumuri, de infrastructură, din judeţul Brăila sunt executate de Tancrad, cu firme plus sau minus apropiate ale acestei societăţi. Pentru că a fost campanie electorală şi pentru că, acum, în ultimele zile, încercăm să facem ceva - mă refer la Primăria Municipiului Brăila -, ca să spele faţa oraşului, toate utilajele din judeţ sunt strânse şi aduse pe Calea Galaţi, astfel încât, duminică, atunci când se va merge la vot, strada să fie asfaltată cel puţin pe un sens de mers, cap-coadă. Deci de la proiecte normale, de acolo unde lucrurile continuau într-un ritm - pentru că există grafice de execuţie -, toate utilajele sunt aduse în Municipiul Brăila. Deja se încarcă din toate comunele din judeţ. Am informaţii din mai multe părţi. Asta ca să înţelegem cu toţii că Tancrad «nu» este o firmă apropiată PSD-ului, «nu» este o firmă apropiată primarului Dragomir şi «nu» este o firmă apropiată preşedintelui de Consiliu Judeţean, Chiriac. Deci este doar o firmă care s-a gândit ca duminică oamenii să meargă în municipiu pe Calea Galaţi asfaltată, după ce de trei ani de zile stăm cu ea neasfaltată! Deci ar trebui să ne dorim ca în fiecare săptămână să fie campanie electorală ca să se întâmple ceva şi în municipiu”, a spus, ironic, preşedintele PNL Brăila.
Dănăilă a ţinut să reamintească faptul că, din cauza traficului greu şi a faptului că strada a fost ţinută în reparaţii atât de mult timp, casele de pe tronsonul dintre cartierul Vidin şi Pod Brăiliţa au suferit avarii grave. “Nu există imobil de pe Calea Galaţi care să nu fi suferit avarii din cauza traficului greu. Pentru că acolo sunt lucrări de foarte mulţi ani, s-au făcut săpături de către CUP Dunărea, au rămas săpăturile acelea, reparaţiile sunt plătite tot din banii noştri, pentru că s-au surpat fundaţiile. Acum strada este aproape blocată, tocmai ca să poată să înceapă să asfalteze. Deci cred că este o ipocrizie, în contextul în care toată lumea încearcă să facă o campanie pentru proiectele cu fonduri europene, noi încercăm să vopsim trotuarele ca să pară că sunt noi, ca înainte de vizita lui Ceauşescu. Dar ele sunt doar vopsite, iar dedesubt este gunoi, mai mult decât se poate acoperi”, a mai acuzat, metaforic, Dănăilă.
Utilaje multe, într-adevăr, dar nu unde spuneau liberalii
În discursul său, liderul liberal pare să se fi referit la contractul de reparaţii finanţat cu bani de la bugetul de stat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, care vizează porţiunea din Calea Galaţi situată între Pod Brăiliţa şi intersecţia cu Şoseaua de Centură. După cum v-am mai informat, în cazul respectivului contract şantierul este împărţit în trei tronsoane: de la Pod Brăiliţa până la intrarea în Vidin; de la un capăt la altul al cartierului Vidin; de la ieşirea din Vidin până la intersecţia cu Şoseaua de Centură. La ora actuală, traseul din cartierul Vidin este asfaltat, iar celelalte două tronsoane se află la stadiul de pregătire a fundaţiei, pentru a se putea începe turnarea asfaltului. Ieri, pe tronsonul cu case, cel dintre Pod Brăiliţa şi Vidin, nu se afla niciun utilaj al firmei “Tancrad”. Pe şantier nu era niciun fel de activitate, deşi mare parte din stradă este decopertată, iar circulaţia auto este parţial deviată pe rute alternative. Aşadar, ipoteza liberalului Dănăilă, potrivită căreia “Tancrad” ar fi lăsat baltă alte lucrări din judeţ pentru a concentra un număr mare de utilaje pe Calea Galaţi nu se confirma, ieri, cel puţin în privinţa şantierului de dincolo de Pod Brăiliţa, finanţat cu bani de la Guvern.
Alta era situaţia, însă, pe un alt tronson din Calea Galaţi, aflat, de asemenea, în reparaţii. Ne referim la porţiunea din Centrul Vechi, mai exact dintre Piaţa Traian şi bulevardul Independenţei. Aceasta a intrat în reabilitare în toamna anului trecut, iar lucrarea este finanţată de această dată cu bani de la bugetul local, fiind inclusă în contractul multianual de întreţinere străzi încheiat de Primăria Brăila cu aceeaşi firmă “Tancrad” Galaţi. Din toamna anului 2018 şi până la începutul săptămânii trecute, lucrurile au stagnat şi pe acest şantier. De câteva zile, însă, este “frenezie” mare, iar ieri chiar se aflau foarte multe utilaje la lucru, strada fiind complet închisă traficului auto.
Chiar şi aşa, conducerea firmei “Tancrad” neagă cu tărie că acea concentrare de forţe de pe respectiva porţiune a Căii Galaţi ar fi determinată de apropierea alegerilor europarlamentare. Lucian Stanciu, directorul “Tancrad”, ne-a declarat că utilajele aflate în prezent la lucru în Brăila sunt cele cu care firma a început treaba de două luni, de când s-a încălzit vremea. “Nu am oprit nicio lucrare din judeţ ca să aducem utilaje în Brăila! Cu echipele astea am început treaba acum două luni, nu am mai adus nimic în plus, nici oameni şi nici utilaje. Într-adevăr, vrem ca în următoarele două zile să finalizăm asfaltarea între Piaţa Traian şi bulevardul Independenţei, dar asta era în plan dinainte, nu are nicio legătură cu alegerile de duminică. Sperăm să ne lase şi vremea să lucrăm, că se cam anunţă ploaie”, ne-a declarat Stanciu.
În ceea ce priveşte celălalt contract, finanţat prin PNDL, care vizează porţiunea din Calea Galaţi de dincolo de Pod Brăiliţa, directorul “Tancrad” a explicat că ieri nu se afla niciun utilaj la lucru deoarece au apărut anumite probleme cauzate de tasări, astfel că mai trebuie făcute completări cu pietriş la fundaţie, înainte de a începe asfaltarea propriu-zisă.