Calea ferată dintre Brăila și Buzău. Planuri de la ministrul Drulă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Calea ferată dintre Brăila și Buzău. Planuri de la ministrul Drulă

* cu ocazia vizitei sale la Brăila, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a vorbit despre un proiect care să scurteze timpul pentru o călătorie cu trenul de la Brăila la Buzău * suma vehiculată de ministru este de 60 milioane lei

 

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, s-a lăudat la Brăila cu un proiect pe care îl susține și care, în viitorul apropiat, ar putea micșora considerabil timpul unei călătorii cu trenul din Făurei până în Buzău. Acesta a vorbit despre acest subiect cu ocazia vizitei sale la șantierul podului suspendat peste Dunăre, precizând, de altfel, că după respectiva întâlnire, urma să aibă alta tocmai pentru a verifica starea căilor ferate. Ministrul a precizat că acest proiect a cărui valoare se ridică la 60 milioane lei, va conduce la scurtarea considerabilă a unei călătorii cu trenul pe ruta Brăila – Buzău. De asemenea, Drulă a precizat că va încerca să obțină o parte din finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

”Calea ferată din România suferă foarte mult. A fost o lipsă de investiții zeci și zeci de ani. Dar se pot obține acolo câștiguri enorme cu investiții relativ mici. Numai că trebuie alocare bugetară pentru asta. Anul acesta, din alocarea bugetară pe care o avem, reînnoim 100 km de cale ferată. Eu mi-aș dori să ajungem să reînnoim 1.000 km pe an, dar bugetul nu îl facem noi. Și din acești 100 km, 40 km sunt între Brăila și Buzău. Mai precis între Buzău și Făurei. Eu urmăresc de mult timp investiții publice. Cât costă ce obții de pe urma lor. Nu cunosc niciun proiect pe care să îl fi văzut vreodată care să aibă un asemenea beneficiu. Este un proiect de vreo 60 milioane lei - 1,5 milioane lei pe km, sunt 40 km. Se execută în cinci luni. Adică s-a semnat contractul în iulie și va fi gata în decembrie. Cu șină nouă, traverse noi, piatră spartă refăcută. Rezultatul este că se ridică restricția de viteză de la 30 km/oră la 120 km/oră. În prezent, cel mai rapid tren pe sectorul Făurei – Buzău face 53 de minute, va face 22 minute. Deci e o jumătate de oră tăiată între Brăila – Buzău, Galați – Buzău, respectiv București – dacă folosim această relație și nu cea prin Urziceni, jumătate de oră cu 60 milioane lei. Eu nu știu să existe ceva mai puternic ca investiție. Și astfel de investiții vrem să continuăm în anii următori parțial și cu finanțare din PNRR. Am inclus special o axă acolo care nu era în primele drafturi PNRR care au fost trimise la comisie, m-am zbătut pentru ea. Dar avem nevoie și de finanțare suplimentară de la buget”, a declarat Drulă la Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro