O tânără din Brăila, dată dispărută de câţiva ani, a fost găsită în Spania, unde figura la cadavre neidentificate de 4 ani, de când fusese găsită de autorităţile spaniole. Aşa cum au stabilit poliţiştii brăileni, cadavrul zăcea din martie 2008 în custodia autorităţilor spaniole, însă cum femeia nu avea asupra sa niciun act de identitate atunci când a murit, acestora le-a fost imposibil să o identifice.
Aşa cum ne-au explicat surse judiciare, în anii care au urmat de la darea în urmărire internaţională a Olguţei Ivanov, în vârstă de 30 de ani la momentul dispariţiei, poliţiştii au încercat să o găsească pe femeie, colaborând în acest sens cu colegii spanioli, singurele informaţii despre aceasta fiind că ultima dată fusese văzută pe teritoriul Spaniei. Atunci când au fost informaţi că într-o localitatea spaniolă există un cadavru neindificat care corespunde semnalmentelor dispărutei, judiciariştii brăileni au solicitat fotografii ale cadavrului, pe care le-au arătat familiei, astfel fiind posibilă o primă identificare a cadavrului. Ulterior, în baza probelor biologice prelevate de la fiicele tinerei, s-a stabilit cu exactitate indentitatea.
"În urma colaborării cu autorităţile judiciare din Spania, realizată prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională- Biroul Naţional Interpol, poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Urmăriri au stabilit identitatea unui cadavru cu identitate necunoscută, de sex femeiesc, găsit la data de 26 martie 2008, în localitatea Puente del Obispo - Jaen, din Spania.
Poliţiştii au stabilit că este vorba despre Olguţa Ivanov, din municipiul Brăila, cunoscută cu afecţiuni medicale cronice, fapt ce a dus şi la decesul acesteia, urmărită la nivel naţional şi internaţional, la solicitarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, întrucât a dispărut în împrejurări necunoscute pe teritoriul Spaniei.
Specialiştii Institutului Naţional de Criminalistică, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au efectuat constatarea tehnico-ştiinţifică genetică, în vederea stabilirii relaţiei de filiaţie sau de rudenie între cadavrul cu identitate necunoscută, pe baza profilului ADN, trimis de autorităţile spaniole, şi a profilelor ADN ale fiicelor acesteia. Recunoaşterea dispărutei, după fotografiile judiciare trimise de autorităţile spaniole, a fost făcută de către cele două fiice, rude apropiate şi vecini", ne-a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, insp. şef Jenel Şogor. Acesta a mai adăugat că, acum, următorul pas este ca rudele femeii să se adreseze Ministerului Afacerilor Externe - Consulatului României din Sevilla, în vederea eliberării certificatului de deces. "Din concluziile Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, din 4 ianuarie 2012, întocmit de specialiştii Institutului Naţional de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică, a rezultat că respectivul cadavru cu identitate necunoscută este mama biologică a celor două brăilence.
În ziua de 13 ianuarie a.c., a fost informat Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol cu privire la identificarea cadavrului în cauză, totodată, fiindu-le înaintată o copie a Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică. Rudele acesteia urmează să se adreseze Ministerului Afacerilor Externe - Consulatului României din Sevilla, în vederea eliberării certificatului de deces", a mai adăugat insp. şef Şogor.
Urmăriţi la nivel naţional, depistaţi de judiciariştii brăileni
Olguţa Ivanov nu este singura dispărută al cărei caz a fost rezolvat de poliţiştii brăileni în ultima vreme. Numai în ultima lună aceştia au închis 8 dosare ce aveau ca subiect persoane dispărute de la domiciliu. Dacă şase dintre persoanele care au fost date dispărute de la începutul acestui an au fost găsite în viaţă şi fără să fie victimele unor infracţiuni, câteva dintre ele întorcându-se şi acasă, în alte două dosare, tot ce s-a putut face a fost să se declare decesul. "În perioada 27.02 - 1.03.2012, judiciariştii Biroului Urmăriri din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale au desfăşurat activităţi specifice şi au clarificat situaţia mai multor persoane dispărute de la domiciliu în împrejurări suspecte şi urmărite la nivel naţional şi în Spaţiul Schengen. Astfel, o minoră de 14 ani din Brăila şi încă una de 16 ani din Însurăţei au revenit la domiciliu, fără să fie victimele unor infracţiuni. Un alt minor, de 16 ani, din Brăila, a fost găsit prin municipiu, la fel, fără să fi fost victima vreunei fapte de natură penală. De asemenea, o tânără de 28 de ani din Ianca, a fost găsită în Spania, declarând că nu este victima vreunei infracţiuni. Un alt brăilean, în vârstă de 35 de ani, din Brăila, a fost de asemenea găsit în Spania, declarând că nu a fost victima vreunei fapte de natură penală. Totodată, a fost depistat şi un minor de 17 ani din municipiul Bârlad, judeţul Vaslui, urmărit la nivel naţional la solicitarea I.P.J. Vaslui, din data de 27.01.2012, întrucât a fugit din incinta şcolii speciale din localitatea Huşi, judeţul Vaslui. Minorul a fost depistat în Gara CFR Brăila, fiind internat la Spitalul «Sfântul Pantelimon» Brăila", ne-a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila. Acesta a mai adăugat că, în alte două cazuri, dosarele s-au închis deoarece instanţa a declarat moartea prezumată a dispăruţilor. "Este vorba de un minor de 12 ani din municipiul Brăila, urmărit la nivel naţional din data de 1.06.2007, deoarece, la 16.05.2007, a dispărut în apele Fluviului Dunărea, în zona trecerii bac «Stânca», din Brăila, în timp ce se afla la scăldat. La solicitarea familiei acestuia, instanţa de judecată a declarat moartea prezumată a minorului, fiind eliberat certificat de deces. Al doilea caz se referă la un bărbat de 40 de ani din comuna Movila-Miresii, urmărit la nivel naţional, întrucât, în cursul lunii iulie 2000, a dispărut în împrejurări necunoscute de pe raza localităţii de domiciliu. La solicitarea membrilor familiei acestuia, instanţa de judecată a declarat moartea prezumată a bărbatului, fiind eliberat în acest sens certificat de deces. Pentru toate aceste persoane s-a solicitat revocarea urmăririi la nivel naţional", a mai adăgat insp. şef Jenel Şogor.