Cătălin Boboc, noul preşedinte al PNL Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cătălin Boboc, noul preşedinte al PNL Brăila

Liberalii brăileni şi-au ales sâmbătă, în cadrul conferinţei teritoriale a PNL Brăila, noua conducere a Biroului Politic Teritorial (BPT). După o conferinţă întinsă pe durata a cinci ore şi desfăşurată în sala de festivităţi din Casa Tineretului, Cătălin Boboc a fost ales noul preşedinte al PNL Brăila, cu 446 de voturi pentru şi 48 împotrivă. "N-a durat foarte mult. Cred că a fost cea mai scurtă conferinţă pe care am avut-o vreodată. Vă mulţumesc că aţi stat până la sfârşit. Ne aşteaptă o muncă grea. Bucuria e foarte scurtă, pentru că va începe marea bătălie, iar bătălia se cheamă pregătirea campaniei electorale pentru 2012", a declarat noul preşedinte al PNL Brăila, la sfârşitul conferinţei.

Menţionăm un fapt de ironie a sorţii: ca şi în cazul alegerilor din februarie 2009 pentru organizaţia municipală a partidului, Boboc a luptat şi de această dată singur împotriva nimănui, fiind unicul candidat postat în "bloc-startul" cursei pentru preşedinţia filialei judeţene.

De asemenea, a fost aleasă şi noua componenţă a BPT, a Comisiei de Cenzori şi a Consiliului Teritorial de Arbitraj. Astfel, din structura Biroului Politic Teritorial fac parte următorii membri: vicepreşedinţi - Vasile Varga, Sorin Iulian Costin, Gheorghe Caruz, Petre Andrei, Radu Popa, Diana Tuşa, Bogdan Minescu, Vasile Dogărescu şi Laurenţiu Marius Zeleş; membri BPT - Alexandru Dănăilă, Petrică Popa, Dan Buteică, Costel Capbun, Vasile Cortez, Bogdan Furfurică, Alexandru Moşescu, Neagu Jirlăianu, Constantin Sârbu, Adrian Rădulescu, Valentin Mocanu, Petrea Mihai, Adrian Ritzinger, Pavel Ganciu, Constantin Mihăilă, Gabriel Leca Novac şi Cătălin Stănică; membri supleanţi - Gheorghe Voicu, Nicoleta Bărbieru, Cristian Ancuţa, Adrian Piţigoi, Emilia Turcu, Liana Drogeanu, Vişinel Ganea şi Marian Ghionu. Noua componenţă a Comisiei de Cenzori este: Costică Câineanu, Gheorghe Coman şi Cristiana Vlăsceanu. În ce priveşte Consiliul Teritorial de Arbitraj, au fost aleşi Grigore Ciobică, Daniel Aurelian Cloşcă, Constantin Gheorghiu, Gheorghe Iancu şi Dragoş Scorţeanu.

Pe lista invitaţilor liberali de la nivel central, s-au enumerat: vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian, fostul ministru al muncii, Mariana Câmpeanu, deputatul Radu Stroe şi Rareş Mănescu, preşedintele organizaţiei PNL din sectorul 6, Bucureşti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro