Un autoturism a intrat într-o căruță, în apropierea localității Muchea, în jurul orei 20.30, cel mai probabil din cauza vizibilității reduse pe timp de noapte. Căruțașul nu ar fi purtat nicio vestă reflectorizantă ca să poată fi observat în trafic. Șoferița ar fi din județul Vrancea, iar în mașină se mai afla o persoană.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale. Atelajul hipo s-a făcut praf în urma impactului, însă calul a scăpat ca prin minune teafăr. Mașina, un Logan de culoare roșie, a fost grav avariat în partea din față.
„Pe DN 23, la km 77 a avut loc un impact între două vehicule, un autoturism și un vehicul cu tracțiune animală. În urma acestuia nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale, iar în prezent se întocmește documentația necesară", ne-a declarat scms. Liviu Bonțescu, din cadrul Serviciului Rutier Brăila.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.