În războiul permanent cu brăilenii care aruncă deşeuri pe domeniul public, în special cu căruţaşii ce se dedau la asemenea fapte, Poliţia Locală a sancţionat, pe parcursul lunii martie, nu mai puţin de 98 de persoane, cu amenzi în valoare totală de 32.744 lei. Acestea au fost surprinse aruncând gunoaie în special în zona străzilor Cimbrului, Rândunicii, Eroilor, Gheorghe Munteanu Murgoci, Viilor, Mecanizaorilor sau Şos. Baldovineşti. Amenzile aplicate acestor indivizi prost-crescuţi s-au situat între 500 şi 1.000 de lei. Cu toate că sancţiunile sunt destul de drastice, fenomenul este departe de a fi controlat de autorităţile locale, dat fiind că în zonele menţionate, dar şi în alte puncte de pe raza municipiului, apar iar şi iar grămezi de gunoaie, deşi pe lângă faptul că se aplică tot timpul amenzi, haldele formate sunt desfiinţate periodic de către firmele de salubritate.
Tot pe parcursul lunii martie, poliţiştii locali brăileni s-au axat şi pe sancţionarea celor care circulă cu căruţe pe străzile municipiului, încâlcând astfel prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2002 republicată. Au fost depistate şi sancţionate contravenţional 93 de persoane, cu amenzi în valoare totală de 77.220 lei. Nici în acest caz, însă, deşi sunt destul de consistente - peste 870 lei pentru fiecare contravenient - amenzile aplicate nu prea au efectul scontat. "Menţionăm că unele persoane au fost suprinse şi sancţionate de mai multe ori pentru această contravenţie", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Locale. Cu alte cuvinte, deşi au fost amendaţi în repetate rânduri, mulţi căruţaşi ignoră sancţiunile şi continuă să iasă cu atelajele pe stradă, pentru a căra clandestin deşeuri în zonele periferice ale municipiului.