• căruţaşul, un tânăr în vârstă de 18 ani, a încercat să fugă când i-a văzut pe agenţii Poliţiei Locale, însă a fost prins • bunurile au fost confiscate şi predate Poliţiei Municipiului, care a preluat cercetările în acest caz
Un căruţaş în vârstă de 18 ani care circula, luni seară, în jurul orei 18.00, pe strada Barbu Ştefănescu Delavrancea, la marginea cartierului Chercea, a atras atenţia unui echipaj al Poliţiei Locale, prin grămada de bunuri şi produse alimentare pe care le avea în atelajul hipo. Când a observat că a fost reperat de poliţiştii locali, băiatul a abandonat vehiculul şi a încercat să fugă, însă agenţii au reuşit să îl reţină. Întrebat despre provenienţa mărfurilor pe care le avea asupra sa, acesta nu a putut oferi niciun răspuns plauzibil, drept pentru care a fost condus la sediul Poliţiei Locale, unde produsele au fost confiscate.
În urma controlului, în căruţă s-au găsit 251 pachete de cafea, 132 tablete de ciocolată, 408 plicuri de cafea instant, 920 pachete de gumă de mestecat, 238 cutii de băuturi energizante, 355 sticle de diverse soluţii pentru curăţarea şi îngrijirea locuinţei, un telefon şi un briceag. Toate aceste bunuri au fost predate Poliţiei Municipiului Brăila, care continuă cercetările în acest caz.