Căpuşele au invadat Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Căpuşele au invadat Brăila

Brăilenii posesori de câini de companie se plâng că în ultima perioadă se observă o adevărată invazie de căpuşe. "Căţelul meu a scăpat pe poartă şi l-am lăsat puţin să se joace cu ceilalţi câini de pe stradă. Când s-a întors, era plin de căpuşe. Soţul meu le-a cules una câte una, erau peste 20", ne-a spus Maria S., locatară a unei străzii mărginaşe din cartierul Chercea. Situaţii similare au fost raportate şi în alte zone ale oraşului. "Mi-am scos căţeluşa la plimbare în parcul Monument. Doar ce fusese la tuns şi era proaspăt îmbăiată. Când am ajuns acasă, am găsit trei căpuşe pe spatele ei şi una în ureche. Este inacceptabil, aşa se întâmplă de doi-trei ani, la fiecare început de vară e invazie de căpuşe, iar autorităţile nu iau nicio măsură. Trebuie să ne descurcăm singuri, iar soluţiile pentru deparazitare sunt foarte scumpe", ne-a declarat Elena Zara, din Hipodrom.

Serviciul de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) nu a avut prevăzut anul acesta, în bugetul alocat pentru dezinsecţii şi deparazitări, sume destinate procurării de soluţii anticăpuşe. Abia în urma reclamaţiilor primite de la populaţie, s-a decis luarea de măsuri pentru rezolvarea acestei probleme. "Am înaintat un referat către conducerea Primăriei, să ne aprobe achiziţionarea de substanţe contra căpuşelor. Intenţionăm ca săptămâna viitoare să procedăm la împrăştierea acestor substanţe pe spaţiile verzi din municipiu", ne-a declarat Dan Apostol, directorul SUPAGL. În ceea ce priveşte acţiunile contra ţânţarilor, acesta ne-a informat că, până în prezent, s-au făcut deja două. "Am avut o etapă la sol, în luna aprilie, şi o a doua etapă, tot la sol, în ultima decadă a lunii mai. Urmează etapa avio, pe care o vom derula luna aceasta. În paralel cu împrăştierea substanţelor din avion, se va face dezinsecţie şi la subsolurile inundate ale blocurilor", ne-a informat Apostol, precizând că, la sfârşitul lunii mai, s-au făcut şi acţiuni de deratizare, în Parcul Monument, Grădina Mare, staţiunea Lacu Sărat, pe faleză şi în zona esplanadei. Directorul Apostol a fost întrebat de reporterul nostru de ce nu s-a făcut deratizare şi în cartiere, acolo unde e nevoie de stârpirea rozătoarelor. "Evităm să punem momelile otrăvite în zona punctelor gospodăreşti, pentru ca acestea să nu fie consumate de câini", a explicat directorul SUPAGL. Dan Apostol a precizat că pentru desţânţărizare şi deratizare, municipalitatea a alocat, anul acesta, un buget de 300.000 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro