Cântăreaţă de muzică soul din Marea Britanie Joss Stone va susţine un concert în premieră pentru România, la Timişoara, în data de 8 septembrie, ca parte a turneului artistei "Total World Tour", evenimentul fiind un proiect special al Plai Festival din Timişoara.
A fost numită de către Billboard "Reggae Artist of the Year" în 2015 si a fost nominalizată pentru trei premii Grammy (Cel mai bun artist nou, Cea mai bună performanţă vocală pop şi Cel mai bun album vocal pop), câştigând Premiul Grammy pentru Cea mai bună performanţă R&B formată dintr-un duet sau un grup vocal în 2007.
Joss Stone - Super Duper Love
Joss Stone (numele său real fiind Joscelyn Eve Stoker), născută în Kent pe 11 aprilie 1987, este o artistă complexa. Aceasta a jucat şi în serialul "The Tudors/ Dinastia Tudorilor".
Artista s-a implicat în proiecte muzicale precum Superheavy (cu Mick Jagger, Damien Marley şi Rahman) sau Band Aid 20 (versiunea din 2004 a Band Aid, concerte caritabile iniţiate şi organizate de către Bob Geldof din 1985), dovedind implicare în cauze sociale de amploare care pot schimba în bine viaţa oamenilor.