Peste șase zile aflăm sentința în procesul Colectiv. La patru ani de la tragedia care a curmat 65 de vieți, ultima ședință de judecată a avut loc luni și s-a încheiat spre seară. Procurorii au cerut până la 15 ani de închisoare pentru cei doi pompieri care au controlat clubul și au închis ochii la nereguli. La un loc, pedepsele cerute pentru toți cei 13 inculpați adună peste 160 de ani de detenție.
Au fost ultimele șase ore ale procesului Colectiv, iar la finalul dezbaterilor magistratul a anunțat că va da primul verdict în proces luni, 9 decembrie.
Procurorii au cerut pedepse de până la 15 ani pentru cei doi pompieri care au controlat clubul Colectiv și l-au lăsat să funcționeze, deși avea o singură ieșire. Militarii s-au declarat însă nevinovați pe motiv că la vremea respectivă legea nu îi obliga să închidă localul. Mai mult, unul dintre ei a pozat în victimă. I-a spus judecătorului că viața sa a devenit un coșmar din cauza procurorilor și a presei.
Rudele tinerilor morți din cauza incendiului și supraviețuitorii sunt nemulțumiți însă de pedepsele cerute.
„Dacă cineva primește o condamnare de zece ani din care face jumătate și mai scrie două cărți și iese după trei ani, degeaba a dat zece ani”, spune Adrian Albu, supraviețuitor al incendiului de la Colectiv.
Aceeași pedeapsă de 15 ani a fost cerută de procurori și pentru fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. Acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, nici el nu își reproșează ceva.
Pedeapsă dură au cerut anchetatorii și pentru patroana firmei care a montat artificiile de la care a pornit incendiul. Pentru că ar fi distrus probe imediat după tragedie, femeia ar putea sta 14 ani după gratii.
Acuzați de ucidere și vătămare din culpă, cei trei patroni ai clubului și pirotehniștii care au instalat artificiile în club ar putea primi câte 12 ani de închisoare. În fața judecătorului, toți au spus că le pare rău, dar nu își găsesc vreo vină.
„Cu suma de cunoștiințe pe care o aveam în momentul tragediei, n-aș fi putut să fac altceva și cred că toată responsabilitatea este a statului român”, a spus Costin Mincu, administratorul clublui Colectiv.
Cu ultima parte sunt de acord și unii supraviețuitori.
„Lipsește cineva în dosarul asta. Lipsește statul român. Dacă lucrurile n-au funcționat și au murit oameni acolo, e un sistem întreg, reprezentat de statul română, care nu e în proces, aici”, declară Mihai Grecea, supraviețuitor al tragediei.
Cea mai mare tragedie colectivă din România ultimelor decenii s-a produs în toamna anului 2015. Un club improvizat într-o fostă fabrică din București a luat foc din cauza artificiilor aprinse în timpul unui concert rock. Scânteile au atins buretele folosit la antifonare, care nu era tratat să reziste la foc. 153 de secunde a durat incendiul, suficient cât unii spectatori să moară pe loc, alții să se calce în picioare spre ieșirea subdimensionată și să fie grav afectați de flăcări și fum.