Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Când o țară se conduce cu „Doamne, miluiește!”

Citim pretutindeni semnele unei istorii epuizate, ajunsă la capăt de drum. Să fie sfârșitul unei epoci? Sau sfârșitul unor generații blazate și incapabile de a mai construi ceva în această țară?

Dar România a mai traversat astfel de momente istorice, iar noi suntem datori să aflăm cum au fost depășite cumpenele istoriei și să dăm un sens luptei noastre. Înapoi în istorie așadar cu 500 de ani. În 1520, spre sfârșitul domniei Sfântului Neagoe Basarab, chipul amenințător al războiului se arată limpede deasupra Ţării Românești. Sultanul vrea cu orice preț să subjuge pământul românesc. Vestea iminentei cotropiri circulă iute și stârnește panică. Boierii, nerăbdători, îi solicită domnitorului să ia mai repede o hotărâre și să înceapă pregătirile pentru război. Războiul este din start pierdut, în fața forței militare disproporționate a turcilor. Boierii se adună la sfat și sunt extrem de iritați fiindcă domnitorul nu se arată la vorbă. Dar Sfântul vorbește în taină cu Dumnezeu. Un slujitor îi încredințează că domnitorul se roagă. Iar boierii murmură. Li se pare total nepotrivit ca tocmai acum, când îi paște războiul, domnitorul să se roage. Însă Neagoe Basarab știe care este sfatul cel care contează. Când apare, într-un târziu, în mijlocul lor, este luat la rost: „Măria Ta, situația este gravă. Trebuie să luăm o hotărâre. Turcii ne vor cotropi”. Iar domnitorul isihast îi îndeamnă la rugăciune. Boierii însă răbufnesc: „Măria Ta, țara nu se conduce cu «Doamne, miluiește!»”. Sfântul Neagoe Basarab îi domolește, spunându-le că și lui îi pasă de ceea ce se întâmplă cu țara, nu numai lor: „Rugați-vă mai mult și postiți, fiindcă singurul care ne poate izbăvi de urgie este Dumnezeu”. Apoi, gânditor, dom­nitorul se retrage și începe să se roage. Răspunsul lui Dumnezeu nu a întârziat. Cronicile spun că, în noaptea aceea de 21 septembrie 1520, Dumnezeu ­i-a cerut sufletul sultanului ­Selim I și nu a mai avut loc nici o cotropire a Țării Românești.

Astăzi ne întrebăm ce a vorbit Neagoe Basarab cu Dumnezeu. Probabil că „Doamne, miluiește!”, fiindcă așa se vorbește cu Dumnezeu. Iar acum trăim o ­situație ce pare fără ieșire. Căutăm soluții omenești, în timp ce soluția este cea a domnitorului Neagoe Basarab. Peste lumea noastră pare să se prăvălească un uriaș val de frică și represiune, iar noi suntem încremeniți. Înțelegem că situația e gravă, că trebuie luată o hotărâre, iar conducerea țării e departe, în lucrările și deciziile sale, de pilda Sfântului Neagoe Basarab. Cei mai mulți dintre noi sunt cuprinși de îndoiala celor din sfatul țării și cred că țara nu se conduce cu „Doamne, miluiește!”. Dar o altă scăpare din primejdia ce ne împresoară nu este. Chiar cu „Doamne, miluiește!” se conduce țara. Așa se iese din încremenirea spaimei și a morții. ­Restul sunt propuneri politice și biete soluții omenești. Unii spun că e prea târziu și că, orice am face, prăbușirea este iminentă. Dar Dumnezeu are ultimul cuvânt în istoria aceasta a tulburării. Nu noi suntem cei care decidem prin cugetele noastre pripite și prin atitudinea noastră căpoasă față de pronia divină. Și totuși noi, prin rugăciune și postire, putem da un sens izbăvitor evenimentelor. Nu ne mai punem încrederea în noi, ci în Cel care are în mâna Sa soarta întregii lumi.

Sfântul Neagoe Basarab ne spune clar: „Rugați-vă mai mult și postiți, fiindcă singurul care ne poate izbăvi de urgie este Dumnezeu”. Așadar, ceea ce vine asupra României și a lumii nu este un rău oarecare, ci însăși urgia. Iar de urgie nu scăpăm cu mijloace omenești. Încă avem suficientă cugetare ca să nu minimalizăm răul. Noi nu vom găsi o soluție. Asta e clar. Când vine urgia, totul se surpă. Toate soluțiile noastre își probează nimicnicia. Urgia este un rău mare pe care nimeni ­nu-l poate întoarce de la noi, decât numai singur Dumnezeu. Iar această abatere a urgiei de la noi se poate face numai cu rugăciune și cu post. Sfântul o spune, în acel veac, boierilor, iar ­nouă, peste veacuri. Acum, când urgia bate din nou la porțile țării, e vremea să ascultăm sfatul domnitorului cu viață sfântă.

Acum, când în fruntea țării nu sunt pilde vrednice de rugăciune și postire, căutăm în epoci mai îndepărtate chipuri de conducători care știau să stea la sfat cu Dumnezeu, în pofida îndărătniciei omenești a boierilor. Aceștia ne sunt călăuze într-un timp tulbure, în situații deznădăjduitoare și atât de greu de gestionat. Unii dintre noi lucrează rugăciunea și postirea. Și bine fac. Acesta este fundamentul rezistenței noastre. Și reacția civică are rolul ei. Este dreptul nostru să refuzăm cătușele și lagărul care se insinuează în societatea noastră. Este dreptul nostru să fim liberi și să exprimăm valori în care am fost crescuți și care ne-au făcut mari. Însă împotriva urgiei este insuficientă doar reacția civică, indiferent cât de puternică și justificată ar fi. Așa că rămâne neprețuit îndemnul Sfântului Neagoe Basarab:

„Rugați-vă mai mult și postiți, fiindcă singurul care ne poate izbăvi de urgie este Dumnezeu”. (text preluat din ziarul Lumina)

 




Categorie articol: 

Din cauza unor probleme ce țin de platforma Facebook, secțiunea “Comentarii” de pe platforma noastră online nu este, pentru moment, funcțională. Ne cerem scuze pentru acest incovenient și sperăm că situața va fi rezolvată cât mai curând.

Va puteți exprima opiniile, în continuare, pe pagina Facebook a cotidianului nostru,

https://www.facebook.com/Obiectiv.VoceaBrailei

Like / Share

Comentarii