Câini ridicați de Poliție dintr-o curte de pe strada Ștefan cel Mare. Proprietarul, în vârstă de 75 ani, reclamat în repetate rânduri de vecini, a fost amendat cu 18.500 lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Câini ridicați de Poliție dintr-o curte de pe strada Ștefan cel Mare. Proprietarul, în vârstă de 75 ani, reclamat în repetate rânduri de vecini, a fost amendat cu 18.500 lei

* la data de 16 ianuarie, a fost emis un ordin de plasare a animalului în adăpost, pentru un număr de cinci exemplare canine, din rasa comună, aparținând unui bărbat de 75 de ani, din Brăila * animalele erau ținute în condiții inadecvate, fără apă și mâncare în cantități suficiente, iar cu privire la proprietar au existat sesizări din partea cetățenilor referitor la faptul că acesta i-ar fi lăsat liberi pe domeniul public și ucid alte animale sau atacă oameni

 

 

 

 

Cinci câini au ajuns în adăpost. Aceștia au fost preluați de la adresa unui bărbat care locuiește pe strada Ștefan cel Mare, acuzat de cetățeni că ar lăsa animalele libere noaptea, ceea ce ar fi dus chiar la uciderea unor pisici, după cum au reclamat cititorii cotidianului nostru.

După cum au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila, în urma unor verificări efectuate de lucrătorii Biroului pentru Protecția Animalelor, privind respectarea de către proprietarii de câini a prevederilor Legii 205/2004 privind protecția animalelor, la data de 16 ianuarie a fost emis un ordin de plasare a animalului în adăpost, pentru un număr de cinci exemplare canine, din rasa comună. Acestea aparțineau unui bărbat în vârstă de 75 de ani, din Brăila. ”Cu ocazia controlului efectuat la adresa de domiciliu a proprietarului animalelor, poițiștii au constatat faptul că celor cinci exemplare canine nu le era asigurat un adăpost corespunzător, hrană și apă în cantități suficiente, existând de asemenea un risc ridicat de rănire a acestora din cauza deșeurilor din material lemnos și metalic aflate în curtea imobilului. De asemenea, cu privire la proprietar, au existat mai multe sesizări din partea cetățenilor cu privire la faptul că acesta i-ar fi lăsat liberi pe domeniul public, câinii, aceștia reprezentând un pericol atât pentru oameni cât și pentru alte animale”, au arătat polițiștii.

Totodată proprietarul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 18.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor legislației privind protecția animalelor, în vigoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro