Parcursul extraordinar al lui Costel Busuioc in concursul Hijos de Babel, organizat de televiziunea nationala spaniola, a creat un val de entuziasm nemaiintilnit in Romania. Povestea de succes a unui tinar pe jumatate tigan, provenit dintr-un sat banatean de al carui nume nu a auzit nimeni pina acum, ajuns de la coada vacii direct pe scena stralucitoare a lumii, a aprins vapai in inimile a milioane de romani, a uns suflete si a stors lacrimi. Lacrimi de bucurie. "Costel al nostru", "Uite ca unul dintre noi a demonstrat cine sintem!", "Costel, m-ai facut sa fiu mindru ca sint roman!", "Ai fost cel mai bun, te iubim si ne mindrim cu tine!", "Acest lucru demonstreaza inca o data Europei ca sintem un popor talentat, muncitor si ambitios" - acestea sint citeva fragmente din mesajele postate pe diverse forumuri si care exprima... ei bine, exprima, din punctul meu de vedere, frustrarile si nevoia de implinire prin altii a unui popor care s-a obisnuit sa zaca, izolat de istorie, in fata televizorului.
Victoria lui Costel Busuioc este, fara indoiala, un mare succes. Dar un succes personal. Este o poveste frumoasa despre talent si destin, despre ambitia si curajul unui singur om. Al unui tinar, pe jumatate tigan, asemeni unui alt roman celebru - ce ironie - ucigasul Nicolae Mailat. Succesul lui Costel nu demonstreaza, din punctul meu de vedere, nici o virtute a poporului roman ori a etniei rome, dupa cum nici crima lui Nicolae nu demonstreaza vreun defect. Imi amintesc ca dupa omorul infaptuit de Mailat s-au gasit destepti care afisau tablouri unde erau prezentate fotografii cu familii de romani si familii de romi, pentru ca italienii sa inteleaga diferenta dintre unii si altii si sa priceapa toata lumea ca teribilul ucigas este unul "de-al lor", nu unul "de-al nostru". Fireste ca acum toti si-ar dori ca diferentele sa se estompeze, iar Costel Busuioc sa fie unul "de-al nostru".
Cind vine vorba de patriotism, avem tendinta sa ne scoatem personalitatile la inaintare. Sintem deodata colegi de banca cu Eminescu, sintem tovarasi de pahar cu Hagi, avem acelasi singe cu Nadia Comaneci, cu Mihai Viteazu, cu Ilie Nastase ori Caragiale. Sintem neam din neamul lor. Doar ca, dupa mine, patriotism nu inseamna sa vorbesti despre altii, nu inseamna sa te lauzi cu inaintasii ori cu contemporanii, cu dacii, cu tracii si cu Sarmisegetuza, ci sa faci ceva pentru tara ta si pentru cei de linga tine.
Mai mult decit atit, cred ca nu avem de ce sa ne mindrim, ca romani, cu Costel Busuioc. Ne putem bucura pentru el, il putem felicita, insa, mai degraba ar trebui sa ne fie rusine, decit sa ne mindrim cu el. Pastrind proportiile, sa ne mindrim cu Busuioc este ca si cind evreii s-ar lauda ca l-au dat lumii pe Iisus. Adica, dupa ce l-am urcat pe dealul Golgotei si l-am silit sa plece din tara, dupa ce a fost privit ca o ciudatenie buna de circ si refuzat de institutii fiindca nu avea nici o diploma, ar trebui mai degraba sa ne intrebam daca si cum ii respectam in Romania pe cei care au talent. Si cred ca dupa ce reusim sa gasim un raspuns care sa ne multumeasca, dupa ce o sa fim convinsi ca valorile sint apreciate, abia apoi o sa avem voie sa ne bucuram de ceea ce fac pentru noi. Fiindca, iata, Busuioc a vazut cum merg lucrurile si a ales deja sa traiasca de acum incolo in Spania, tara in care a renascut.
Victoria lui Costel Busuioc este, fara indoiala, un mare succes. Dar un succes personal. Este o poveste frumoasa despre talent si destin, despre ambitia si curajul unui singur om. Al unui tinar, pe jumatate tigan, asemeni unui alt roman celebru - ce ironie - ucigasul Nicolae Mailat. Succesul lui Costel nu demonstreaza, din punctul meu de vedere, nici o virtute a poporului roman ori a etniei rome, dupa cum nici crima lui Nicolae nu demonstreaza vreun defect. Imi amintesc ca dupa omorul infaptuit de Mailat s-au gasit destepti care afisau tablouri unde erau prezentate fotografii cu familii de romani si familii de romi, pentru ca italienii sa inteleaga diferenta dintre unii si altii si sa priceapa toata lumea ca teribilul ucigas este unul "de-al lor", nu unul "de-al nostru". Fireste ca acum toti si-ar dori ca diferentele sa se estompeze, iar Costel Busuioc sa fie unul "de-al nostru".
Cind vine vorba de patriotism, avem tendinta sa ne scoatem personalitatile la inaintare. Sintem deodata colegi de banca cu Eminescu, sintem tovarasi de pahar cu Hagi, avem acelasi singe cu Nadia Comaneci, cu Mihai Viteazu, cu Ilie Nastase ori Caragiale. Sintem neam din neamul lor. Doar ca, dupa mine, patriotism nu inseamna sa vorbesti despre altii, nu inseamna sa te lauzi cu inaintasii ori cu contemporanii, cu dacii, cu tracii si cu Sarmisegetuza, ci sa faci ceva pentru tara ta si pentru cei de linga tine.
Mai mult decit atit, cred ca nu avem de ce sa ne mindrim, ca romani, cu Costel Busuioc. Ne putem bucura pentru el, il putem felicita, insa, mai degraba ar trebui sa ne fie rusine, decit sa ne mindrim cu el. Pastrind proportiile, sa ne mindrim cu Busuioc este ca si cind evreii s-ar lauda ca l-au dat lumii pe Iisus. Adica, dupa ce l-am urcat pe dealul Golgotei si l-am silit sa plece din tara, dupa ce a fost privit ca o ciudatenie buna de circ si refuzat de institutii fiindca nu avea nici o diploma, ar trebui mai degraba sa ne intrebam daca si cum ii respectam in Romania pe cei care au talent. Si cred ca dupa ce reusim sa gasim un raspuns care sa ne multumeasca, dupa ce o sa fim convinsi ca valorile sint apreciate, abia apoi o sa avem voie sa ne bucuram de ceea ce fac pentru noi. Fiindca, iata, Busuioc a vazut cum merg lucrurile si a ales deja sa traiasca de acum incolo in Spania, tara in care a renascut.
