• planta a fost pusă acolo la indicaţia proiectanţilor care au supervizat reabilitarea Esplanadei, în urmă cu 5 ani, şi nu poate fi înlocuită până când nu expiră perioada de garanţie a proiectului • în scurt timp, garanţia va expira, iar specialiştii “Seroplant” vor lua o decizie referitoare la acest cyperus care creşte continuu
Vegetaţia ornamentală din jurul bazinelor de apă ale fântânii arteziene de pe Esplanadă a căpătat de ceva vreme un aspect care nu prea mai “mângâie” privirile brăilenilor ieşiţi la promenadă. Dimpotrivă, aceştia au început perceapă plantele respective ca pe nişte buruieni crescute excesiv, care ar trebui toaletate cât mai curând posibil. “Chiar nu se ocupă nimeni de această buruiană ce strică aspectul fântânii arteziene!?”, se întreabă o cititoare a cotidianului nostru, care ne-a trimis pe adresa redacţiei şi o imagine elocventă. În intenţia Serviciului de Utilitate Publică “Seroplant” din cadrul Primăriei Brăila nu se află, însă, o astfel de toaletare. Cel puţin, nu în perioada imediat următoare! Directorul “Seroplant”, Ligia Drăgan, ne-a spus că planta respectivă, ce intră în categoria gramineelor, a fost pusă acolo la indicaţia expresă a proiectantului care a supervizat reabilitarea zonei Esplanadei, în urmă cu circa 5 ani. “Planta se numeşte cyperus şi dezvoltă în vârf spice cu culori interesante. În mod normal, ar trebui să fie plăcută privirii, dar probabil că pe unii brăileni îi deranjează faptul că a crescut prea mult. Dacă s-ar proceda la o tundere a acestei plante, ar arăta mult mai urât. Până în prezent, nu s-a putut pune în locul ei altceva, deoarece întregul platou a trebuit lăsat aşa cum a fost gândit de proiectant, pe toată perioada de garanţie a lucrării de reabilitare. Garanţia urmează să expire în curând, iar din acel moment s-ar putea interveni pentru înlocuirea acestei plante. Deocamdată, încă nu a fost luată o decizie în acest sens. Mai aşteptăm câteva săptămâni, să vedem cum o să arate cu spicele acelea colorate”, ne-a informat directorul Drăgan.