Bursa specială a locurilor de muncă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bursa specială a locurilor de muncă

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Brăila organizează "Bursa locurilor de muncă pentru tinerii supuşi riscului marginalizării sociale". Acţiunea va avea loc, vineri, 15 noiembrie, ora 9.00, la sediul agenţiei din B-dul Dorobanţilor, nr. 603-605. "Rugăm angajatorii să fie partenerii noştri activi în demersul nostru de a oferi o şansă tinerilor supuşi riscului marginalizării sociale, în vederea integrării pe piaţa muncii", a declarat Monica Bratu, director executiv al AJOFM Brăila.
Angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială şi care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, denumiţi angajatori de inserţie, beneficiază lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare persoană din această categorie, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării in muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.
Contractul de solidaritate se încheie între agenţia pentru ocuparea forţei de muncă teritorială şi tânăr, pe o durată de până la 3 ani, dar nu mai puţin de un an, în condiţiile în care, la data încheierii contractului de solidaritate, tânărul nu a împlinit vârsta de 26 de ani.
Conform prevederilor Legii nr.76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, tânăr cu risc de marginalizare socială este persoana - şomer cu vârsta cuprinsă între 16-26 de ani, care se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi se încadrează în una dintre următoarele categorii: se află în sistemul de protecţie a copilului sau provine din acest sistem; are dizabilităţi; nu are familie sau a cărui familie nu îi poate asigura întreţinerea; are copii în întreţinere; a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate; este victimă a traficului de persoane.
Angajatorii care doresc să participe la bursă vor transmite, în scris, la sediul AJOFM Brăila, tel./fax 0239/611.519, 0239/611.386 sau e-mail ajofm@br.anofm.ro, oferta de locuri de muncă vacante, completând formularul "Situaţia locurilor de muncă vacante".
Informaţii suplimentare privind organizarea acestei acţiuni se pot obţine de la sediul AJOFM Brăila sau la tel./fax 0239/611.519, 0239/611.386.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro