Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Brăila organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi.
Acţiunea va avea loc vineri, 26 septembrie, ora 9.00,
la Sala Polivalentă. Evenimentul este o măsură activă prin care se facilitează contactul direct între angajatori şi persoanele interesate în obţinerea unui loc de muncă, în scopul creşterii şanselor de ocupare. Angajatorii care doresc să participe la bursă vor transmite, în scris, la sediul AJOFM Brăila, oferta de locuri de muncă vacante completând formularul "Situaţia locurilor de muncă vacante", anexa nr. 1, la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă reglementate prin HG. nr. 174/2002.
Informaţii suplimentare privind organizarea acestei acţiuni se pot obţine de la AJOFM Brăila, cu sediul în municipiul Brăila, Bulevardul Dorobanţilor, nr. 603-605 sau tel/fax 0239/611.519, 0239/611.386
Persoanele interesate să participe la această acţiune, care au domiciliul în raza localităţilor Făurei şi Însurăţei, vor contacta direct punctele de lucru respective.