Cel puțin 20 de ofițeri vamali au fost arestați la punctul de control din portul Varna-Vest, din estul Bulgariei, relatează vineri site-ul de știri novinite.com.
Operațiunea Directoratului central pentru combaterea criminalității organizate din Bulgaria (GDBOP) a început joi, iar în cursul nopții de joi spre vineri au fost percheziționate locuințele celor arestați.
Aproape toți membrii turei de la punctul de control vamal Varna-Vest au fost arestați, precum și alte persoane având legături cu aceștia.
Conform unor informații neoficiale, motivul arestării ar fi luarea de mită și impunerea unor tarife vamale diferite de cele prevăzute de lege. Operațiunea este încă în desfășurare, iar GDBOP va oferi detalii despre aceasta în cursul zilei de vineri.