Acesta este al patrulea punct de frontieră între cele două ţări balcanice, care vizează dezvoltarea schimburilor comerciale şi turistice între sudul Bulgariei şi nordul Greciei. Este singurul situat în partea centrală a frontierei dintre cele două ţări, ce are o lungime de 493 de kilometri.
Papandreou a subliniat că noul punct de trecere a graniţei va permite şi legarea staţiunii bulgare de ski Pamporovo cu litoralul grec al mării Egee.
Şeful Guvernului bulgar şi-a exprimat dorinţa unei "consolidări a cooperării" în proiecte de infrastructură. De asemenea, el speră că Bulgaria şi Grecia vor susţine aderarea şi celorlalte ţări balcanice la Uniunea Europeană.
Un al cincilea punct de trecere a frontierei urmează să fie inaugurat înainte de sfârşitul anului, în partea de est a frontieriei, între Ivailovgrad (Bulgaria) şi Kyprinos (Grecia).