"Salariile nete au crescut diferit după aplicarea majorării de 15% deoarece fiecărui bugetar i se deduce o sumă din impozit, în functie de numărul copiilor aflaţi în întreţinere şi cuantumul salariului, fapt ce a condus în luna ianuarie la o creştere medie de 14% a salariilor nete în sistemul public", a precizat Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul Finantelor Publice (MFP), citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, salariile nete au avut o evoluţie diferită de la o persoană la alta, în funcţie de situaţia impozitului şi a sumelor care se deduc din impozit, stabilite din 2005 prin Codul Fiscal şi ordinul ministrului de resort.
Explicaţia aceasta însă nu i-a "încălzit" pe salariaţi care, prin reprezentanţii de sindicat şi-au exprimat nemulţumirea, mai ales că, la un moment dat, se vehicula chiar şi ideea că restituirea din ianuarie ar fi trebuit să fie de 15% din salariul de dinainte de iunie 2010, adică dinainte de tăierile de 25%.
Nedumerire şi indignare la Spitalul Judeţean
În Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, de exemplu, salariaţii sunt nedumeriţi şi indignaţi. "Sunt nemulţumită de salariul pe care l-am luat acum, aşa cum a fost calculat după noile reglementări. Creşterea nu a fost de 15%, cum s-a spus, ci de aproape 12%. Per total, am luat mai mulţi bani decât în decembrie, dar a scăzut baza de încadrare, ceea ce este în dezavantajul nostru", ne-a spus o asistentă.
Conducerea Sindicatului "Sanitas" Brăila a primit mai multe semnale de la asistenţii nemulţumiţi de calculul salariilor, dar consideră că nu se justifică declanşarea unei acţiuni de protest, deoarece plângerile nu sunt însoţite de o argumentare legală. "Este vorba despre o aplicare a normelor unei legi, astfel încât nu o putem contesta. Dacă cineva se consideră nedreptăţit sau crede că s-a făcut o eroare de calcul, să se adreseze la Salarizare, pentru a primi explicaţii concret, pe fluturaşul de salariu. Fără argumente legale, nu putem porni o acţiune de protest", ne-a declarat Aurelia Chelariu, liderul "Sanitas" Brăila. Pentru a veni în sprijinul membrilor nelămuriţi de noua salarizare, sindicatul a postat pe site-ul propriu un model de calcul, conform Ordinului nr. 42/2011 emis de MMFPS, luând ca exemplu cazul unui asistent medical principal, gradaţia 3.
Salarii "mărite în minus"
Salariaţii din învăţământul brăilean şi-au primit salariile pentru luna ianuarie. Ca peste tot, mărirea nu a fost de 15% din net, ci mai mică, între 11,2 şi 12,1%, a precizat liderul Sindicatului Învăţământ Brăila, Valeriu Partene. "Noi nu avem probleme că nu s-ar fi acordat deloc mărirea, ci că s-a acordat mai puţin decât ar fi trebuit pentru că 15% s-a raportat la salariul actual, nu la cel nemicşorat. Adică s-a acordat 15% din 75%. Iar după ce ni se va da şi cealaltă parte de 10%, vom ajunge la un salariu mai mic cu 6,25% decât cel dinainte de scădere. Acest guvern a găsit o inginerie financiară pentru a ne mări salariile în minus. Probleme am putea avea la final de an, pentru că finanţarea actuală nu acoperă salarizarea pentru tot anul, însă dacă avem în vedere modificările din sistem din toamnă, conform noii Legi a Educaţiei, este posibil totuşi ca fondul de salarii repartizat pentru 10 luni să ne ajungă pentru tot anul", a explicat liderul Valeriu Partene.
În calitate de preşedinte al Filialei Brăila a CNSLR "Frăţia", Partene a spus că această confederaţie este posibil să pregătească mişcări de protest, pentru că pe 21 februarie se vor întâlni la Bucureşti toţi liderii filialelor locale.
Nemulţumiţi sunt şi poliţiştii şi jandarmii
Şi poliţiştii sunt nemulţumiţi de banii primiţi în plus la salariu pe luna ianuarie, asta pentru că, deşi se aşteptau la o mărire de 15%, în realitate aceasta a fost cuprinsă între 10 şi 12%. Situaţia este similară şi la Jandarmerie. Asta pentru că reducerea de 25% de anul trecut a fost calculată la salariul net şi aplicată pentru salariul brut, iar majorarea de 15% din luna ianuarie s-a aplicat la salariul brut.
Angajaţii de la Penitenciarul Brăila şi Penitenciarul de Minori şi Tineri (PMT) Tichileşti au încasat pe luna ianuarie salarii mai mari cu aproximativ 12%. Liderul sindicatului din Penitenciarul Brăila, Marin Răileanu, ne-a declarat că pe luna ianuarie, angajaţii au încasat, de fapt, aceiaşi bani ca în iunie 2010, întrucât, pe lângă reducerea de 25%, le-au fost tăiate şi prima de vacanţă, şi al 13-lea salariu. "Regimul de salarizare este similar celui din iunie 2010. Această majorare de 15% a fost o minciună, o păcăleală. În ianuarie, după majorarea de 15%, salariul este la fel ca şi cel diminuat cu 25%. Asta pentru că nu se mai acordă nici prima de vacanţă, nici cel de-al 13-lea salariu. Acestea au fost tăiate. Deci, salariul s-a oprit la luna iunie 2010. Este normal ca oamenii să fie nemulţumiţi", a precizat Marin Răileanu. De aceeaşi părere este şi liderul grupei sindicale din PMT Tichileşti, Marcel Enache. "Cam 12% s-a adăugat la salariul din luna ianuarie. Angajaţii sunt nemulţumiţi pentru că s-a promis una şi s-a făcut alta".
"Dorim o strategie de salarizare coerentă şi acceptată de partenerii sociali"
În ceea ce îi priveşte pe funcţionarii din finanţe, aceştia se declară profund nemulţumiţi de actuala situaţie şi spun că, având în vedere că lor, practic, în ultimii 2 ani, le-au fost micşorate salariile în repetate rânduri cu până la 60%, creşterea de 15% de acum este ca şi inexistentă. "Scăderile salariale care au fost operate în anii 2009, 2010 şi care vor fi aplicate şi în anul 2011, sunt de 62,36 % - 64,36 %. Ce ne propunem noi? Dorim o strategie de salarizare coerentă şi acceptată de partenerii sociali, o mai bună situare pe grilă a funcţionarilor publici din domeniul fiscal şi financiar în raport atât cu ceilalţi funcţionari publici, cât şi cu celelalte categorii de personal bugetar, respectiv o salarizare care să compenseze incompatibilităţile legale, riscurile şi restricţiile acestei ocupaţii şi care să ne situeze în treimea superioară a grilei de salarizare, suspendarea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 118/30.06.2010, cu privire la reducerea salariilor cu 25%", ne-a declarat preşedintele Sindicatului Finanţelor Publice Brăila, Gheorghe Crăciun. Acesta a mai adăugat că, ideal ar fi şi ca D.G.F.P. Brăila să restituie sumele reţinute potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010. "Vrem să se plătească funcţionarilor publici, drepturile salariale câştigate în instanţă constând în 25 % suplimentul postului şi 25% suplimentul treptei de salarizare, potrivit Sentinţei Civile a Tribunalului Brăila, irevocabilă, investită cu formulă executorie (Sentinţa Civilă nr. 355/F.C.A./12.11.2010), indexate cu rata inflaţiei până la data plăţii efective; asigurarea unor condiţii decente de lucru, cu asigurarea materialelor consumabile necesare. Mai dorim şi asigurarea unor promovări ale personalului cu studii superioare aşa cum a mai fost în perioada anterioară, precum şi garantarea posibilităţii realizării unei cariere complete pentru fiecare angajat, cu depolitizarea funcţiilor de conducere, precum şi asigurarea unei protecţii juridice reale şi totale", a mai punctat Crăciun.