Brambureala declaraţiilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brambureala declaraţiilor

Brăilenii s-au îmbulzit ieri, încă de la primele ore, în faţa instituţiilor ce colectează contribuţiile sociale ale persoanelor care obţin şi alte venituri în afară de salarii. Cozile s-au format atât la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, precum şi la Casa de Pensii, iar principalul motiv pentru care oamenii au îndurat orele pierdute astfel a fost teama de a fi amendaţi pentru neîncadrarea în termenul limită de depunere, adică 25 august. Iar amenzile pornesc de la 2.500 lei până la maxim 5.000 lei pentru nedepunerea la termen, în timp ce completarea incorectă se sancţionează cu 300 până la 600 de lei. O veste bună a venit, totuşi, din partea ministrului Muncii, Mihai Şeitan, care a anunţat încă de ieri dimineaţă că persoanele care nu reuşesc să îşi depună la timp declaraţiile de venit nu vor fi penalizate şi că documentele pot fi depuse toată săptămâna. Ministrul a precizat că penalităţile prevăzute în lege sunt pentru cei de rea-credinţă, iar până când întregul sistem nu se va pune la punct, oamenii nu vor fi amendaţi. "Este normal ca prima oară când se fac astfel de declaraţii oamenii să nu fie foarte siguri pe ce se completează. Toată săptămâna aceasta pot să-şi depună aceste declaraţii fără niciun fel de problemă, probabil şi după aceea, până când totul o să intre într-un normal. Penalizările nu sunt făcute ca să dăm în oameni, penalizările sunt făcute pentru momentul în care, după ce sistemul se pune la punct, se constată rea-credinţă şi faptul că oamenii nu-şi continuă activitatea", a spus oficialul de la Ministerul Muncii. În ceea ce priveşte cozile de la ghişeele instituţiilor din întreaga ţară implicate în colectarea contribuţiilor sociale, Şeitan a declarat că s-a creat o falsă isterie şi că aglomeraţia este normală în această perioadă, întrucât şi firmele îşi plătesc dările la stat. În plus, oficialul a adăugat că există conturi pentru plata contribuţiilor sociale şi că probleme sunt în privinţa depunerii declaraţiilor de venit întrucât orice declaraţie care intră în sistem trebuie făcută manual, pentru că este nevoie de semnătură, iar pentru persoanele fizice nu există deocamdată coduri care să permită semnătura electronică.
Totuşi, acest anunţ nu vine să rezolve pe fond problema reclamată de contribuabili. Concret, nu a fost făcută nicio referire la o eventuală regândire a sistemului care îi pune lunar pe drumuri pe contribuabili pe la uşile mai multor instituţii.

Depunerea declaraţiilor la sănătate, o dată pe an

Într-un material de presă emis de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Brăila se menţionează că oamenii nu trebuie să vină lunar pentru a depune declaraţia de venit, aşa cum se întâmplă în cazul contribuţiei la fondul de şomaj sau la cel special pentru pensie. "Conform OUG 58/2010 persoanele care realizează venituri din proprietate intelectuală sunt asimilate veniturilor de natura profesională. Conform art. 3, în aceeaşi ordonanţă menţionată mai sus, orice venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, se impozitează cu cota de impozit pe venit. La art. 6(2) din HG 791/2010, baza lunară de calcul a contribuţiei pentru asigurări sociale de sănătate o constituie cuantumul net al veniturilor de natură profesională realizate lunar, determinat ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile deductibile, care este limitat la echivalentul a 5 salarii medii brute pe economie şi nu poate fi mai mic decât un salariu de bază minim brut pe ţară. Declararea şi plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din proprietate intelectuală se vor face până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor", ne-a declarat Vasile Amza, purtătorul de cuvânt al CJAS Brăila.

26contribuabil2Program prelungit, după caz

Ministerul Muncii a anunţat că în toată perioada depunerii declaraţiilor programul de lucru al instituţiilor va fi prelungit până la orele 18.00 - 19.00. Spre exemplu, la AJOFM Brăila programul de lucru, care se desfăşoară zilnic între orele 8.30-16.30, ar putea fi prelungit, "după caz". Formularul declaraţiei poate fi accesat pe site-ul AJOFM Brăila sau poate fi găsit la sediul agenţiei, de pe B-dul Dorobanţilor, nr. 603-605. "După completarea de către persoanele fizice a datelor personale, acestea vor trebui să precizeze venitul net realizat, astfel încât să poată fi stabilită baza de calcul a contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile în care cota contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit prevederilor legale, este de 0,5%, iar baza de calcul a contribuţiei se determină prin însumarea veniturilor nete realizate, dar nu mai mult decât echivalentul a de 5 ori valoarea salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor pentru şomaj şi care, pentru anul 2010 a fost 1.836 lei", a precizat Simona Cârligea, directorul executiv al AJOFM Brăila. Contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj, datorată în baza Declaraţiei avute în vedere se achită în cont IBAN RO 06 TREZ 15128210409XXXXX, deschis la Trezorerie de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro