Braila a primit 60.000 RON pentru a acoperi o parte din salariile insotitorilor persoanelor cu handicap | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Braila a primit 60.000 RON pentru a acoperi o parte din salariile insotitorilor persoanelor cu handicap

Subprefectul Aurica Avram considera ca banii primiti de catre municipiu pentru acoperirea unei parti din salariile pe decembrie a insotitorilor persoanelor cu handicap nu sint deloc suficienti. Acesta a declarat ca pentru acoperirea nevoilor acestei categorii sociale, cei 600 de milioane ROL primiti, ieri dimineata, de la Guvern nu inseamna decit o picatura intr-un ocean de necesitati: "Azi dimineata, (miercuri, n.r.) a avut loc o sedinta de indata a CLM in care s-a aprobat rectificarea bugetului municipiului cu 110.000 RON. Mai precis, au venit 60.000 RON pentru insotitorii persoanelor cu handicap si 50.000 RON pe asistenta sociala. Din nefericire, cei 60.000 RON nu acopera decit in mica masura necesitatile acestor oameni, iar banii nu reprezinta decit o parte din salariul pe decembrie 2005. Sint convins ca in ianuarie va trebui sa se caute o solutie pentru rezolvarea acestei probleme". Acesta a mai adaugat ca Prefectura urmeaza sa analizeze in ce masura s-a rectificat si bugetul CJ cu aceasta ocazie si sa vada cit anume a pimit fiecare comuna pentru capitolul asistenta sociala.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro