Mergi la conţinutul principal

"Braicar", în prag de disponibilizare

A confirmat această informaţie chiar conducerea unităţii, care a precizat că, la acest moment, se derulează discuţii cu organizaţiile sindicale ale salariaţilor companiei pentru a fi stabilite detaliile legate de politica de personal. "Contextul în care s-a luat în discuţie problema concedierii este unul delicat, fiind generat de situaţia economico-financiară grea a societăţii, precum şi de criza pe care o traversează economia locală, cu efectele negative aferente şi pe care societatea le resimte din plin. În această etapă se poartă discuţii pentru stabilirea unei formule legate de numărul de salariaţi ce ar urma să fie concediaţi, perioada în care vor fi preavizaţi, precum şi zonele din care ar urmă să provină aceştia", a venit explicaţia conducerii "Braicar".
La acest moment, firma are aproape 480 de salariaţi, iar bursa zvonurilor indică drept plauzibilă varianta în care ar urma să fie concediate circa 100 de persoane
De precizat că societatea este pe lista neagră a datornicilor către bugetul general consolidat, Finanţele locale derulând de mai multă vreme procedura de executare silită pentru acoperirea debitului către stat. De exemplu, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Brăila a scos în repetate rânduri la vânzare întreg grupul de active situat pe şoseaua Râmnicu Sărat, unde compania de transport are garajele. Potrivit datelor de bilanţ, SC "Braicar" a începul anul 2010 cu o pierdere de 2,25 milioane lei, după ce tot pe minus a încheiat şi anii precedenţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro