Mergi la conţinutul principal

Brăilenii racordaţi la CET nu vor resimţi la factură costul zilelor cu temperaturi de -20 grade

Brăilenii care se încălzesc prin sistemul centralizat de termoficare nu vor resimţi la buzunare costul zilelor în care temperatura a ajuns până la -20 de grade. Cel puţin aşa crede primarul Aurel Simionescu, care a explicat, în cadrul unei conferinţe de presă că inclusiv în acele zile, CET a funcţionat în parametri normali. "Nu cred că vor fi majorări semnificative ale facturii la încălzire din cauza zilelor geroase pe care le-am avut. Am discutat cu cei de la CET şi mi-au spus că, în ce priveşte cantitatea de gaz care a fost arsă în perioada de cod galben, ea a fost în limite similare cu cea folosită în restul perioadei de iarnă de până acum, cu singura diferenţă că au ars gaz şi noaptea. Dar cantităţile au fost cam aceleaşi. Deci, costurile nu vor fi vizibil mai mari. În rest, după cum se ştie, jumătate din factură este suportată, prin subvenţie, de către Primărie", a explicat primarul Simionescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro