Brăilenii nu se joacă cu focul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilenii nu se joacă cu focul

* conducerea ISU spune că situaţia se datorează campaniilor de informare preventivă care i-au făcut pe brăileni să ia în serios ameninţarea incendiilor

Brăilenii au fost mai puţin afectaţi de incendii, în primele opt luni din 2010, faţă de perioadele similare ale anilor trecuţi. Astfel, dacă în intervalul 1 ianuarie - 31 august 2009 s-au înregistrat 204 incendii, în aceeaşi perioadă a anului în curs au fost consemnate doar 134, cu 34,3% mai puţine. Pierderile cauzate de focul scăpat de sub control au fost, de asemenea, considerabil mai mici. Anul trecut, în perioada de referinţă, incendiile au cauzat moartea a 12 brăileni, alte cinci persoane fiind grav rănite, iar pagubele materiale s-au ridicat la 26,7 milioane de lei. În primele opt luni ale anului în curs, incendiile au ucis trei persoane şi au rănit patru, provocând pagube materiale de circa 1,5 milioane de lei. Prin intervenţiile lor, pompierii au salvat de flăcări doi brăileni şi bunuri în valoare de aproximativ 9,8 milioane de lei.

Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila consideră că scăderea numărului de incendii se datorează acţiunilor de prevenire şi de informare a populaţiei. "Datele statistice dovedesc că informarea preventivă funcţionează", a declarat, ieri, colonelul Florin Silvi, inspectorul şef al ISU Brăila, în cadrul unei conferinţe de presă prilejuită de Ziua Pompierilor din România, eveniment serbat în fiecare an la data de 13 septembrie.

Cât priveşte cauzele generatoare de incendii, cele mai frecvente continuă să fie defecţiunile instalaţiilor electrice, urmate de coşurile de fum fisurate şi de acţiunile intenţionate sau din culpă ale unor persoane. Totodată, multe incendii au fost provocate de jocul copiilor cu focul sau aruncarea la întâmplare a resturilor de ţigară.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro