Brăilenii nesimţiţi cad ca muştele în plasa Poliţiei Locale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilenii nesimţiţi cad ca muştele în plasa Poliţiei Locale

• 20 de persoane au fost prinse, de la jumătatea lunii, în timp ce aruncau gunoaie pe domeniul public • amenzile aplicate pornesc de la 250 lei, suma strânsă în total din aceste sancţiuni ridicându-se la 7.600 lei

 

Obiceiul brăilenilor de a arunca deşeuri pe domeniul public a intrat deja în banalitate. Unii lasă gunoaiele pe la colţuri de stradă, în locuri unde se formează aşa-numitele halde neautorizate, adevărate focare de infecţie. Alţii, vor să pară mai cizelaţi şi îşi pun deşeurile menajere tot în stradă, dar ceva mai la îndemâna operatorilor de salubritate. În această a doua categorie intră, în general, rezidenţii caselor din centrul istoric al municipiului, care îşi aruncă pungile de gunoi lângă pubelele stradale. În final, după ce este răscolit de câinii maidanezi sau de oamenii străzii, gunoiul respectiv ajunge tot o pată de mizerie pe obrazul oraşului.

În perioada 15 - 25 ianuarie, nu mai puţin de 20 de brăileni, 14 bărbaţi şi 6 femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 67 de ani, au fost surprinşi de patrulele Poliţiei Locale în timp ce aruncau saci sau sacoşe pline cu deşeuri menajere sau inerte, prin diverse zone din municipiu. Dintre persoanele sancţionate contravenţional, 12 au vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, în vreme ce 8 persoane au peste 50 de ani.

“Printre cele mai recente cazuri menţionăm o tânără în vârstă de 25 de ani care a fost surprinsă, în seara zilei de 23 ianuarie, aruncând doi saci menajeri plini cu gunoi la intersecţia B-dului Al.I.Cuza cu str. Tâmplari, precum şi o altă brăileancă, în vârstă de 22 de ani, care a fost prinsă aruncând gunoi în ziua de 24 ianuarie pe str. I.L.Caragiale. De asemenea, în data de 25 ianuarie, un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost surprins depozitând deşeuri inerte pe Digul Brăila – Galaţi, un altul, de 54 de ani, aruncând un sac de deşeuri menajere la intersecţia str. Decebal cu str. Costache Negri şi o tânără de 23 de ani, aruncând gunoi menajer la intersecţia str. Castanului cu str. G. Alexandrescu”, se precizează într-un comunicat de presă al Poliţiei Locale Brăila.

Fiecare dintre cei prinşi în flagrant a fost sancţionat contravenţional cu suma de 250 lei, conform prevederilor HCLM nr. 5/2003. În total, în perioada menţionată, Poliţia Locală Brăila a aplicat sancţiuni contravenţionale persoanelor depistate în timp ce încălcau prevederile în vigoare privind respectarea curăţeniei pe domeniul public al municipiului Brăila, în valoare totală de 7600 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro