Mergi la conţinutul principal

Brăileni prinşi în timp ce sustrăgeau combustibil

În noaptea de 20 spre 21 ianuarie, la ora 22.30, în urma unui apel la 112, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului au fost dirijaţi să se deplaseze pe strada Deva. Aici, o persoană necunoscută încerca să sustragă combustibil din rezervorul unui autotir. Deplasaţi imediat la faţa locului, poliţiştii au identificat doi bărbaţi din municipiu care se aflau lângă un autotir. Suspecţii au fost conduşi la sediul poliţiei în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la furt calificat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro