Brăileni băgaţi în spital de un şofer inconştient | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăileni băgaţi în spital de un şofer inconştient

Cinci persoane au ajuns la spital din cauza unui şofer inconştient, care s-a angajat într-o depăşire riscantă, fără să se asigure. Accidentul s-a produs duminică, la ora 17.00, în afara localităţii Silistraru. Brăileanul S.T. (23 de ani) conducea autoturismul pe DN 2B şi, la un moment dat, s-a angajat neregulamentar în efectuarea manevrei de depăşire, fără să se asigure corespunzător. Şoferul a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu maşina condusă de C.M. (43 de ani), din municipiu. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a brăilencei R.L. (20 de ani), pasageră pe locul dreapta faţă în primul autoturism. Cei doi şoferi şi pasagerele C.L., de 40 de ani şi C.M., în vârstă de 2 ani, din cel de-al doilea autoturism implicat în accident, au fost răniţi uşor. Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Ambilor conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi în cauză s-a întocmit dosar penal.

În aceeaşi zi, poliţiştii brăileni au înregistrat un alt accident rutier, pe DE 584, în afara localităţii Bărăganu. La ora 11.00, C.M. (37 de ani), din Bărăganu, conducea o căruţă neînregistrată, proprietate personală, din direcţia Slobozia către Însurăţei. Căruţaşul nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers şi l-a acroşat pe bucureşteanul N.C. (31 de ani), care circula cu motociclul în aceeaşi direcţie de mers şi care se angajase în depăşirea acestuia.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro