• femeia în vârstă de 33 de ani se deplasa pe DE 584, în afara municipiului Brăila
Surprinsă la volanul unui autoturism cu plăcuţe de înmatriculare false, o brăileancă are acum dosar penal.
Astfel, în ziua de miercuri, 3 mai 2017, în jurul orei 12:00, un echipaj de poliţie din cadrul Serviciul Rutier - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, aflat la datorie, a depistat-o în trafic pe o brăileancă în vârstă de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu plăcuţe de înmatriculare false. În momentul în care a fost depistată, femeia de deplasa pe Drumul European 584, în afara municipiului Brăila, precizează Biroul de Presă al IPJ.
“Pe numele brăilencei a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”, precizează sursa citată.
Ancheta în acest caz continuă.