Mergi la conţinutul principal

Brăileancă dispărută în Spania, căutată de poliţişti

Lucrătorii din cadrul IPJ Brăila au primit marţi vizita unei femei care a sesizat dispariţia surorii sale. Brăileanca în vârstă de 35 de ani le-a spus poliţiştilor că în anul 2006, sora sa, Daniela Rusu (40 de ani), a plecat la muncă în oraşul Santander din Spania, iar din luna aprilie 2010 nu a mai luat legătura cu aceasta prin niciun mijloc de comunicare. Dispăruta are 165 cm înălţime, corpolenţă robustă, faţa ovală, ochi verzi, nas mic, gura mică, păr şaten deschis, lung până la umeri, cu fir ondulat, fară semne particulare. Oamenii legii nu cunosc amănunte despre cum era îmbrăcată aceasta în momentul dispariţiei, însă, se ştie că femeia are asupra ei actul de identitate şi nu suferă de afecţiuni medicale cronice.
Poliţiştii de la Biroul Urmăriri desfăşoară activităţi pentru localizarea sau depistarea celei în cauză. Cei care au informaţii despre prezenţa acesteia în municipiul sau judeţul nostru pot apela, gratuit, numărul pentru urgenţe 112, sau se pot adresa celei mai apropiate unităţi de poliţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro