Brăilean fără permis, prins în timp ce circula cu autoturismul pe Calea Călărașilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilean fără permis, prins în timp ce circula cu autoturismul pe Calea Călărașilor

• sâmbătă, polițiștii au depistat un șofer fără permis de conducere, iar altul se afla sub influența alcoolului • cei doi sunt cercetați penal • șapte șoferi au rămas fără permis de conducere, după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic, iar amenzile aplicate au depășit 21.000 lei

 

Doi brăileni s-au urcat la volan fără a ține cont de lege, unul fără permis și altul aflat sub influența alcoolului, dar au avut ghinionul de a se întâlni cu polițiștii.

La data de 8 martie, în jurul orelor 11:25, polițiști din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic un bărbat de 36 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor, către șoseaua Buzăului. Fiind verificat în bazele de date, a rezultat că bărbatul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.
În cadrul acțiunilor de sâmbătă, în jurul orei 20:25, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ianca au oprit în trafic un tânăr de 29 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Viilor. ”Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,99mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. Mostrele biologice vor fi înaintate la IML, urmând a fi dispuse măsuri legale”, au tarnsmis polițiștii.
În week-end, polițiștii au acționat la nivelul întregului județ, pentru a preveni faptele antisociale, și au intervenit la 48 de evenimente. Polițiștii au constatat 60 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 21.000 de lei.
Pentru menținerea siguranței rutiere, șapte șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic, iar patru autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic au fost oprite din a circula pe drumurile publice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro