Mergi la conţinutul principal

Brăilean cercetat penal după ce şi-a bătut vecina

În ziua de 24 martie, la ora 15.40, victima, Zamfira N., s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Brăila pentru a-şi reclama vecinul agresor. Femeia a povestit că în ziua de 10 martie, la ora 8.30, vecinul ei, Ştefan Daniel A.(32 de ani), a lovit-o cu picioarele în timp ce se afla în faţa porţii imobilului şi, fugind în curte, agresorul a intrat după ea şi a continuat să o lovească. În urma loviturilor primite, victimei i-au fost prescrise 8-10 zile de îngrijiri medicale. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro