• sancţiunea a fost aplicată în perioada premergătoare Crăciunului • tot atunci, poliţiştii locali au amendat mai multe persoane care aruncau deşeuri pe domeniul public, dar şi câţiva scandalagii care deranjau liniştea publică
Deşi este deseori ignorată atât de fumători cât şi de oamenii legii, Legea care interzice fumatul în incinte închise mai este, din când în când, pusă în aplicare. Astfel, în perioada premergătoare Crăciunului, un brăilean în vârstă de 46 de ani, a fost sancţionat contravenţional de poliţiştii locali, cu suma de 100 lei, pentru că fuma în Hala din Piaţa Mare, “spre indignarea comercianţilor şi a cumpărătorilor din zonă”.
Tot în perioada premergătoare Crăciunului, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliţiei Locale Brăila au depistat mai multe persoane care au încălcat prevederile în vigoare privind respectarea curăţeniei pe domeniul public al municipiului Brăila sau pe cele ale Legii 61/1991. Cele mai mari amenzi, în sumă totală de 3.000 lei, au fost încasate de o brăileancă în vârstă de 50 de ani, care a fost surprinsă în timp ce arunca gunoi menajer pe Str. Ştefan cel Mare, colţ cu Str. Halelor şi care a refuzat să se legitimeze. Un alt brăilean în vârstă de 60 de ani a fost depistat pe Str. Piaţa Poporului în timp ce arunca pe domeniul public deşeuri inerte. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu suma de 200 lei.
Pe 19 decembrie, în jurul orei 19.10, la parterul blocului 56 situat pe B-dul Dorobanţilor, colţ cu Str. G-ral Eremia Grigorescu au fost depistaţi cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 42 şi 50 de ani, care consumau băuturi alcoolice, tulburând totodată ordinea şi liniştea publică. Acestora li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.200 lei.