Brăilean ambiţios, caut sponsor pentru master la Bruxelles | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilean ambiţios, caut sponsor pentru master la Bruxelles

Un tânăr din Brăila, proaspăt absolvent al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, caută un sponsor pentru a putea face masterul la o universitate din Bruxelles. Valentin Stancu a absolvit specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene cu media 10 şi nota 10 la examenul de licenţă. Rezultatele foarte bune obţinute în anii de facultate l-au deteminat să aspire la un master peste hotare, mai precis la Bruxelles.

Pe 30 iunie, Valentin a aflat că a fost admis la masterul în Studii Europene, organizat în cadrul Institutului de Studii Europene Université Libre de Bruxelles, acesta putând să îi ofere pregătirea teoretică necesară pentru a se angaja la Comisia Europeană. Din păcate însă, tânărul nu dispune de suma necesară pentru a plăti transportul, cazarea, taxa de şcolarizare. Drept pentru care a cerut sprijin financiar mai multor fundaţii. Lipsa unui răspuns din partea acestora l-a determinat să apeleze la noi, în speranţa că, prin intermediul ziarului nostru, cineva îl va putea ajuta.

Absolvent al Colegiului "Gheorghe Munteanu Murgoci", Valentin spune despre el că este extrem de conştiincios, capabil, pasionat de competiţii. A fost dintotdeauna bun la istorie, domeniu în care, atât în liceu cât şi în facultate a participat la foarte multe concursuri naţionale, unde a obţinut premii şi menţiuni. Acum, visul lui este acela de a lucra într-un mediu dinamic, european, pentru a putea contribui, alături de alţi tineri, la îmbunătăţirea imaginii României în lume.

Pentru aceasta însă, are nevoie de bani, în total, pentru primul an de studii, circa 9.000 euro. Din această sumă, în jur de 850 euro reprezintă taxa de şcolarizare, restul până 13.000 euro cât este ea integral fiind acoperit de statul belgian. În afară de această taxă, Valentin ar mai avea nevoie şi de bani pentru întreţinerea curentă, respectiv pentru chirie şi hrană, iar pe site-ul universităţii este prezentat un deviz de costuri, conform căruia suma lunară necesară ar fi de circa 800 euro. De aici suma totală pentru primul an, în jur 9.000 euro.

Valentin este însă realist, conştientizează că e o sumă enormă, mai ales în această perioadă de criză şi spune că important este să ajungă în Belgia, să aibă asigurat un minim de bani pentru primele luni, în care să se acomodeze şi apoi este dispus să muncească orice pentru a se putea întreţine singur. "Eu cred că posed cunoştinţele şi voinţa necesare găsirii unui loc de muncă. Sper că voi primi sprijin măcar pentru primele 5 luni, apoi văd eu ce fac. Îmi doresc prea mult să ajung acolo. Indiferent ce se va întâmpla, nu voi abandona ideea. E visul meu. Acum sau anul viitor, tot voi ajunge la Bruxelles", spune Valentin.

Cei care doresc să ajute acest tânăr pot suna la sediul redacţiei "Obiectiv", unde vor obţine datele de contact.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro