UPDATE 2: Brăila! Trezeşte-te! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
”When injustice becomes law, resistance becomes duty” (Thomas Jefferson)

UPDATE 2: Brăila! Trezeşte-te!

#faragratiere #faraamnistie #neamrasculat #egaliinfatalegii

 

Decizia Guvernului Grindeanu de a impune modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, o amnistie mascată precum şi graţieri pe bandă rulantă a scos în stradă zeci de mii de români în mai multe oraşe din România. Şi la Brăila, nemulţumirile s-au propagat pe reţelele sociale, protestatarii anunţând pichetarea Palatului Administrativ, seară de seară începând cu ora 17.00.

Abuzul de putere de marţi noaptea reprezintă o lovitură grea dată statului de drept, punând în pericol parcursul european al României, motiv pentru care cotidianul “Obiectiv – Vocea Brăilei” se raliază oamenilor ieşiţi legitim în stradă şi face un apel către parlamentarii brăileni să ceară guvernului retragerea ordonanţelor pentru a evita o criză socială fără precedent.

 

Avertismente din partea Comisiei Europene

Adoptarea “Ordonanţei Dragnea” a atras deja criticile Comisiei Europene.

Preşedintele Comisiei, Jean Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintele Frans Timmermans au avertizat dur Guvernul României după adoptarea în noaptea de marţi spre miercuri a “Ordonanţei de urgenţă Dragnea”. Într-o declaraţie comună privind lupta împotriva corupţiei în România, cei doi îşi manifestă îngrijorarea faţă de “evoluţiile recente din România”. “Lupta împotriva corupţiei trebuie să avanseze, nu să fie subminată. Urmărim cu foarte mare îngrijorare evoluţiile recente din România. Ireversibilitatea progreselor realizate în lupta împotriva corupţiei este esenţială pentru a permite Comisiei Europene să ia în considerare eliminarea treptată a monitorizării României în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare (MCV). Raportul Comisiei privind Mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV) publicat săptămâna trecută, a salutat bilanţul pozitiv realizat de către procurorii şi judecătorii din România în abordarea corupţiei la nivel înalt.  În acest context, Comisia Europeană atrage atenţia asupra posibilelor regrese şi va examina în detaliu ordonanţele de urgenţă privind Codul penal şi Legea cu privire la graţieri”, avertizează liderii Comisiei Europene.

 

Sindicaliştii din ALFA cer Guvernului să retragă Ordonanţele

Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA cere guvernului să retragă Ordonanţa 13/2017, care modifică Codul penal şi Codul de Procedură Penală, potrivit unui comunicat de presă. Cartel ALFA se declară “solidară cu mişcarea publică de protest”.

Cartel ALFA, condus de Bogdan Hossu, consideră adoptarea de urgenţă a “Ordonanţei Dragnea” drept un act de sfidare din partea Guvernului, care nu poate fi acceptat într-o societate democratică. Motivul? Modul în care s-a făcut, fără a respecta procedura de avizare prealabilă (ceea ce a împiedicat o reacţie normală şi în timp util), în ciuda reacţiei publice vehemente, a instituţiilor statului care s-au exprimat împotrivă, în lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii. Sindicalistii arată că “modul acesta de a guverna creează un precedent periculos şi extrem de îngrijorător pentru alte proiecte de lege prevăzute a fi realizate în următoarea perioadă, într-un termen scurt, conform programului de guvernare: legea sănătăţii, legea educaţiei, legea salarizării bugetare, legea funcţionarului public, Codul economic etc”.

 

O bătaie de joc

„Este inadmisibil, inacceptabil, un scandal, o bătaie de joc. Cum vreţi! Nu se poate ca Guvernul să adopte noaptea, fără avizul CSM, fără să fie inclusă pe ordinea de zi, o ordonanţă de urgenţă într-un domeniu atât de sensibil, cum este Codul penal şi codul de procedura penală. Această chestiune nu este tolerabilă”, a fost reacţia preşedintelui României Klaus Iohannis, care, pentru a vedea poziţia sistemului de justiţie pe această chestiune, ieri, a participat  la o şedinţă specială a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

În şedinţa prezidată de preşedintele Iohannis, judecătoarea Mariana Ghena, preşedinta CSM, a precizat că va sesiza Curtea Constituţională (CCR) cu privire la modificarea Codurilor penale. „În şedinţa plenului de astăzi am declarat că iniţiez procedura de sesizare a CCR. Urmarea acestei inţiative a preşedintelui plenului CSM, membrii CSM au manifestat solidaritate declarând că mă susţin în demersul pe care l-am iniţiat”, a spus şefa CSM care a catalogat modul de adoptare a OUG drept un demers „periculos, nedemocratic şi lipsit de o minimă aparenţă de respect faţă de principiile transparenţei decizionale, consultării şi dezbaterii”, ceea ce crează „un real potenţial de instabilitate socială”.

În plus,apreciez ca nepermisă nu numai sfidarea legii de către executiv, cât mai ales atitudinea evidentă de desconsiderare a celorlalte instituţii implicate în procedura avizării prealabile a proiectelor de lege, făcând astfel inutil orice efort de menţinere a echilibrului între puterile statului”, a mai spus judecătoarea.

 

Fiecare zi care trece, începând de azi-noapte, este un risc major

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, ieri, că modificările aduse Codurilor penale sunt „extrem de grave” şi a criticat modul în care Guvernul a adoptat „în toiul nopţii” ordonanţele de urgenţă. Ea a explicat că a primit, marţi, în jurul orei 19,00, proiectele de la Guvern, pentru un punct de vedere. Ei bine, „în timp ce lucram la punctul de vedere, a fost adoptată în toiul nopţii această ordonanţă de urgenţă, care, din perspectiva noastră, aduce modificări extrem de grave, iar lupta anticorupţie va fi lipsită de relevanţă dacă ea îşi va produce în totalitate efectele”, consideră Kovesi.

Şefa DNA a adăugat că este greu de explicat şi graba cu care a fost adoptată ordonanţa. “Este revoltător că s-a cerut punct de vedere de la tot sistemul judiciar, pe proiectul iniţial au fost trimise foarte multe observaţii şi nu s-a ţinut cont de ele. Se trimite din nou un proiect pentru observaţii, se fixează un termen a doua zi la ora 9,00, şi ne trezim în toiul nopţii că apare această ordonanţă de urgenţă. Practic, fiecare zi care trece, începând de azi-noapte, este un risc major pentru sistemul de justiţie. În fiecare dimineaţă, ne putem trezi că sunt modificate competenţe, că sunt modificate proceduri, că este modificat statutul magistraţilor, nu mai avem niciun fel de predictibilitate”, a mai afirmat Kovesi.

Ea a mai spus că ordonanţa adoptată de Guvern urmăreşte exonerarea de răspundere penală a tuturor funcţionarilor publici de rang înalt, din Parlament, membri ai Guvernului, ai organelor administraţiei locale şi care sunt abilitaţi să adopte sau să aprobe legi, ordonanţe, regulamente, ordine ale ministerelor.

Procurorul-şef al DNA a criticat şi pragul de 200.000 de lei sub care infracţiunea de abuz în serviciu nu se mai pedepseşte. „Haideţi să vă dau un exemplu. Dacă la un spital, un manager va avea la dispoziţie, nu ştiu, 3 miliarde de lei să cumpere medicamente, acesta va putea să împartă acea sumă în sume mai mici, sub 200.000 de lei, iar contractele de licitaţie să le dea cui doreşte — familiei sale, prietenilor, la ce firmă vrea, în ce modalitate vrea, prin încredinţare directă, fără nicio procedură, la preţuri supraevaluate, pentru că nu va mai putea fi cercetat pentru acest tip de faptă”, a precizat Laura Codruţa Kovesi.

 

Justiţia, siluită în boscheţii din Piaţa Victoriei

Ordonanţele lui Dragnea au produs şoc în rândul politicienilor brăileni, bineînţeles cei din afara arcului guvernamental. Ieri redactorii „Obiectiv – Vocea Brăilei” au discutat cu aceştia. Iată punctele lor de vedere, prezentate în ordinea în care ne-au fost transmise.

Marian Ghionu, fost candidat la Parlamentul României: “În urma adoptării la ceas de seară a ordonanţei prin care se aduc modificări sistemului de justiţie din România anului 2017 se impun precizările: 1. Singurul lucru care contează acum este cum poate fi oprită Ordonanţa-înălbitor, să nu producă efecte. Acum se vede dacă parlamentarul PNL, USR şi PMP este pregătit să se sacrifice prin demisie pentru independenţa justiţiei. Dragnea a comis un gest extrem, numai gesturile extreme pot rezolva situaţia. 2. Este firesc şi obligatoriu ca sistemul legislativ să fie îmbunătăţit permanent. Dar nu pe principiul «nebăgării de seamă şi a iuţelii de mână». Guvernul Dragnea putea şi trebuia să trimită toate propunerile în Parlament, au majoritatea. Dragnea are nevoie de această înălbire pentru a se pune prim-ministru, e logic, dar nu siluind Justiţia în boscheţii din Piaţa Victoriei”.

Florin Cîrligea, consilier judeţean PNL: „Ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedura Penală ne arată adevăratele intenţii ale PSD. PSD nu a câştigat alegerile cu un asemenea program. În campania electorală PSD nu a spus că principalul lor proiect politic este legalizarea furtului şi abuzului. Dacă în termen de 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial ordonanţa va fi adoptată, se va da liber la furat şi la abuz cu prejudicii de până la 200.000 lei. Chiar mă întreb ceva: dacă cineva abuzează de 10 ori a 200.000 lei, cum se calculează? Să dai câţiva lei la pensii şi salarii, dar să permiţi furtul de până la 2 miliarde de lei vechi, înseamnă că vrei să distrugi definitiv o ţară. Grija PSD-ului pentru aglomeraţia din penitenciare a fost o minciună. Ordonanţa privind deţinuţii de drept comun a fost trimisă în Parlament. Dar ordonanţa de care beneficiază în mod direct cei care au conceput-o a fost publicată în Monitorul Oficial azi noapte. Deci nu de cei cu pedepse uşoare din puşcării le pasă lor, ci de cei care trebuie să scape de puşcărie după ce au devalizat bugetul de stat. Preşedintele Iohannis a demarat discuţii urgente cu avocatul poporului, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, care va sesiza Curtea Constituţională. Partidul Naţional Liberal va iniţia moţiune de cenzură, dar cei cu adevărat importanţi în acest moment greu pentru România sunt românii. Cred că opinia publică va reacţiona cu şi mai mare putere. Nu cred că românii vor admite aşa ceva”.

Vasile Varga, deputat PNL: “Eu m-am opus graţierii şi amnistiei încă din 2013, în acea celebră primă «marţea neagră», când în cadrul Comisiei Juridice am votat împotrivă. Acum, din păcate, lucrurile au recidivat într-un mod incalificabil, totul făcându-se noaptea, pe ascuns, fără o dezbatere publică amplă. N-am auzit ca în campania electorală PSD-ALDE să se fi vorbit despre acest subiect sau să se fi pus în discuţie publică tema. Mi se confirmă că cele două au avut o agendă ascunsă referitoare la actul de justiţie din ţară noastră şi că în acest moment avem în faţă o fraudă politică asupra votului primit, întrucât temele promovate acum nu au primit mandat electoral. În ceea ce ne priveşte, ca grup parlamentar aflat în opoziţie şi având un număr redus de parlamentari, vom încerca să uzăm de toate pârghiile legale pentru că mai mult de atât nu putem face. Prin urmare, văzând şi reacţiile oamenilor care ies şi protestează în stradă de mai multe zile, credem că Guvernul trebuie să îşi asume toată această situaţie şi să demisioneze. În caz contrar, PNL depune moţiune de cenzură. Sperăm într-o solidaritate a partidelor de opoziţie pentru susţinerea moţiunii, iar apoi lucrurile să intre în normal şi să avem un guvern responsabil”.

Simona Drăghincescu, preşedinte PND Brăila: “Eu sunt o persoană căreia i s-a înscenat  un dosar penal şi timp de 2 ani şi jumătate am fost catalogată drept penala Brăilei. Şi nimeni nu a răspuns pentru asta. Îmi doresc doar o justiţie corectă, care să se aplice tuturor cu egală măsură şi fiecare să răspundă pentru ce a făcut în realitate nu pentru fapte inventate. Trebuie să avem în România o justiţie egală pentru toţi. Nimeni nu e mai presus de lege”.

Marioara Nistor, preşedinte PMP: “Asistăm în aceste clipe la un atac la adresa democraţiei din România şi a sistemului nostru de justiţie. Timp de 27 de ani s-au depus eforturi considerabile pentru ca România să devină un stat de drept şi democratic în adevăratul sens al cuvântului, iar după o decizie luată pe sub masă, noaptea târziu, toate aceste eforturi ar putea fi irosite. Pentru binele personal al unor lideri politici, Guvernul s-a făcut preş şi şi-a bătut joc de zeci de mii de români care au protestat în ultimele zile împotriva abuzului din partea actualei puteri. Câştigarea alegerilor de către PSD nu înseamnă că aceştia primesc un cec în alb să facă ce îşi doresc în România. Trebuie să respecte normele democratice şi constituţionale. Nu pot fi de acord ca Guvernul să dea ordonanţe cu dedicaţie. Nu pot fi de acord ca anumite persoane urmărite penal sau condamnate penal să scape printr-o decizie a Guvernului. Singura putere legislativă în România este Parlamentul, iar orice modificare a unor legi precum Codurile Penale ar trebui să aibă loc în forul suprem de dezbatere, în forul ales de cetăţeni. În aceste zile este necesar ca românii să dea dovadă de unitate şi de solidaritate în faţă atacurilor PSD la statul de drept. Ca cetăţean îmi voi manifestă în continuare public nemulţumirea faţă de atitudinile unui guvern care se delegitimează prin asemenea atentate la adresa justiţiei şi democraţiei”.

Catalin Boboc, fost parlamentar PNL: “PSD a câştigat alegerile şi era normal să facă un guvern ca să guverneze ţara. Din păcate, PSD nu a înţeles că a câştigat guvernarea, ceea ce înseamnă o mare responsabilitate, ci că a câştigat puterea. Puterea de a face orice. Eu nu spun că temele acestea nu ar trebui discutate, sau că nu sunt de discutat. Sunt. Dar, maniera în care au ales să adopte aceste două ordonanţe - fără avizul CSM, obligatoriu în probleme ce privesc justiţia, pe sub ascuns, în miez de noapte - ne arată că nu au avut alt scop decât spălarea corupţilor. PNL face tot ce poate un partid de opoziţie. Am atras constant atenţia opiniei publice asupra surprizelor pe care le pregăteşte PSD, iar astăzi, prin vocea preşedintelui, am cerut demisia guvernului. Nu se va întâmpla asta, categoric, pentru că nu le pasă de ce spune poporul. Ce mai poate face PNL? Să depună moţiune de cenzură la care sunt invitaţi să voteze toţi parlamentarii responsabili. Dacă la legea graţierii, trimisă în parlament, va exista o dezbatere, va exista posibilitatea contestării la Curtea Constituţională etc, modificările aduse codului penal, care practic legalizează abuzurile, intră în vigoare în 10 zile de la publicarea în MO şi va produce efecte indiferent ce se va întâmpla după. În 10 zile. În acest moment, efectele mai pot fi oprite doar de Avocatul Poporului, dar după cum s-a comportat Ciorbea până acum sunt slabe şanse. Sau judecarea cu celeritate de către Curtea Constituţională a conflictului instituţional sesizat de CSM. Dar şi aici e complicat. Sincer, aproape nu se mai poate face nimic. Ştiu, e revoltător. Legat de legitimitatea dată de electorat, să fie clar, în campanie PSD nu a făcut niciodată trimitere la aceste subiecte. Oamenii i-au votat ca să guverneze, să pună în practică ceea ce au promis economic, social. Nu cred că le-a dat prin acel vot un CEC în alb pentru mârşăvia asta”.

Alexandru Danailă, fost viceprimar: “Sunt la fel de indignat ca majoritatea cetăţenilor României de modul în care a fost adoptată Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, pe ascuns, suplimentând ordinea de zi, şi la o oră târzie pentru o astfel de şedinţă. Dezbaterea publică a fost doar simulată în acest caz, iar graba  cu care a fost aprobată nu face altceva decât să devoaleze adevăratele obiective ale PSD cu privire la actul de guvernare, considerând interesul celor cercetaţi sau condamnaţi ca fiind o prioritate naţională. PSD a minţit încă o dată cu acest program de guvernare, ce pare să nu cuprindă altceva decât primenirea unor baroni cu state vechi şi readucerea lor în prim plan. Aceste măsuri nu fac altceva decât să creeze instabilitate şi să deschidă uşa unor  viitoare abuzuri la toate nivelele din partea celor care gestionează banii publici. PNL va depune o moţiune de cenzură împotriva guvernului şi speră în unitatea tuturor partidelor de opoziţie”.

Cristian Techiu, fost candidat la Primăria Brăila: “Am asistat, cu stupoare, la o nouă tentativă de lovitură de stat, la o nouă «marţea neagră» a Democraţiei româneşti! O zi tristă pentru Justiţia din România, o zi tristă pentru cei care încă mai gândesc în ţara asta. O zi tristă pentru viitorul copiilor noştri, pentru oamenii corecţi şi cinstiţi din ţară asta! Pentru noi, cei oneşti, cei care încercăm să trăim din salarii, oameni simpli, oameni întreprinzători, care plătesc taxe şi impozite, încercând să se descurce fără a aştepta mila statului, ajutoare sociale, aşa cum prevăd LEGILE Constituţiei! Dar să arătăm adevăraţii vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat marţi: Dragnea, Avocatul Poporului V. Ciorbea, şefa C.N.A. Georgescu, Tăriceanu şi toţi cei care se complac cu acest sistem corupt! Inclusiv parlamentarii PSD din Brăila şi cei care le sunt în cârdăşie, pentru că au făcut şi fac front comun pentru interese personale sau de grup, nicidecum pentru cetăţeni! Ce au de spus acum votanţii PSD-ului? Oare câţi dintre ei sunt nemulţumiţi şi câţi au ieşit la proteste? Nu vă lăsaţi! Ieşiţi la protest! Niciun protest mic/mediu nu va fi băgat în seamă de penali. El trebuie să fie un protest al TUTUROR cetăţenilor! Cineva trebuie să ia măsuri! Uniunea totală a cetăţenilor pentru o grevă fiscală (nu mai merg la muncă, nu mai fac cumpărături, nu mai plătesc facturi/taxe) până nu se anulează ordonanţa e tot o soluţie. Dacă ei nu bagă în seamă 3.000-10.000 de protestatari, poate bagă în seamă deşteptarea sclavilor”.

Cătălin Stancu, liderul USR Brăila: “Sunt foarte supărat. USR va fi ferm în lupta pentru abrogarea acestor ordonanţe. Ne susţinem colegii parlamentari, iar pe cetăţeni îi rugăm să nu tacă. Să iasă în stradă să îşi manifeste dezacordul faţă de ceea ce s-a întâmplat. Cu o singură rugăminte, să o facă paşnic, să nu răspundă provocărilor. Suntem într-un moment în care democraţia are nevoie de noi uniţi, mulţi şi paşnici”.

 

Pentru cine sunt făcute ordonanţele

Pe internet circulă deja o listă cu politicienii ale căror dosare vor dispărea ori ale căror pedepse se vor reduce după ce lovitura aplicată Justiţiei de către alianţa PSD – ALDE va produce efecte. Iată câteva nume sonore din lista făcută publică de presa centrală: Ion Iliescu, Liviu Dragnea, Victor Viorel Ponta, Adrian Năstase, Dan Şova, Darius Vâlcov, Sebastian Ghiţă, Viorel Hrebenciuc, Ilie Sârbu, Ecaterina Andronescu, Corneliu Iacubov, Mihai Tănăsescu, Eugen Bejinariu, Mădălin Voicu, Nicolae Păun, Robert Negoiţă, Olguţa Vasilescu, Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Marian Vanghelie, Gheorghe Nichita, Adrian Severin, Mircea Cosma, Cătălin Voicu, Dan Nica, Gabriel Oprea, dar şi nume cunoscute brăilenilor precum Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al CJ Brăila, şi fostul deputat de Brăila, Cristian Rizea.

 

UPDATE 1 : Faptul că ai câştigat puterea în mod democratic nu îţi da dreptul să abuzezi de ea

Am primit la redacție și punctele de vedere ale deputatului PNL Antoneta Ioniță și consilierului municipal independent Lucian Căprariu. Vi le prezentăm aici:

Deputatul PNL Antoneta Ioniță: “Partidul Naţional Liberal a depus moţiunea de cenzură făcând front comun împotriva Guvernului PSD-ALDE. Prin aceasta se solicită alegeri anticipate şi demisia Guvernului Grindeanu. Aceasta este soluţia legală şi instituţională pentru demisia Guvernului.

PNL este solidar cu românii care protestează în stradă şi susţine acţiunile Preşedintelui Klaus Iohannis.

Ca o opinie personală, este foarte posibil ca demisia Guvernului Grindeanu să se prezinte ca o lama cu două tăişuri, în sensul că acest guvern de unică folosinţă odată destituit, să fie înlocuit de un interimat care, conform conform Constituţiei, are prerogative restrânse şi foarte probabil nu va anula OUG a lui Iordache. Astfel, curăţat peste noapte, Liviu Dragnea poate forma un nou guvern. Și mai grav, ulterior va putea dirija suspendarea preşedintelui Iohanis.

Trăgând linie, vom constata că toate eforturile României în lupta anticorupţie se vor transforma în scrum, ca, de altfel, idealurile românilor, plasându-ne în situaţia de a fi excluşi din UE şi NATO!”

Consilierul Lucian Căprariu: “Am ieşit împotriva abuzului de putere! Faptul că ai câştigat puterea în mod democratic nu îţi da dreptul să abuzezi de ea. Am ieşit pentru că după ani de zile în care părea că am avansat prea încet e de neacceptat că această gaşcă să arunce ţara în trecut. Apare spectrul totalitarismului.  Să nu uităm că şi Hitler a ajuns la putere prin vot. Faptul că ai câştigat puterea în mod democratic nu îţi da dreptul să abuzezi de ea. Am ieşit pentru că  oameni disperaţi mi-au scris, unii plângând, şi am ieşit şi pentru ei. Este anormal că încă sunt oameni care trăiesc cu frică în ţara noastră.  Văd oameni disperaţi care după ani şi ani în care au sperat că mergem spre normalitate se gândesc să părăsească ţară sau au regretul că nu au făcut-o până acum.  Am făcut-o pentru prietenii mei, care acum doi ani se gândeau şi căutau variante de repatriere şi care acum spun «niciodată, niciodată nu mai revin». O fac pentru copiii mei şi ai tăi, pentru ca principala opţiune pentru ei să nu fie părăsirea ţării, sau să nu ne reproşeze peste alţi ani că nu au plecat la timp. Nu, nu trebuie să îi lăsăm să ne distrugă speranţa! Speranţa că putem trăi într-o ţară normală, în care să nu existe clase de cetăţeni pe criterii politice, în care unii să facă aproape orice sub mantia impunităţii, iar alţii să trăiască în lehamite. Am întâlnit azi trei persoane revenite în ţară şi care se declarau extrem de dezamăgite de ce au găsit.   Dacă acum cedăm, dacă acceptăm resemnaţi această mizerie, asistăm la distrugerea naţiunii”.

 

UPDATE 2: Dacă până acum apreciam că guvernul este legitim, după această mârşăvie, va trebui să vedem cu totul altfel situaţia politică din această ţară!

Încă un punct de vedere ne-a fost transmis de Marcel Cucu, reprezentant al agricultorilor, fost candidat la alegerile parlamentare.

Marcel Cucu: “O să vă surprindă, dar n-am crezut, după toate demersurile întreprinse de societatea civilă, de instituţiile abilitate în domeniul judiciar, de o parte a clasei politice, dar şi de Preşedinte, că Guvernul va mai avea curajul de a emite şi a publica, în cursul nopţii, asemenea acte normative, vizibil cu dedicaţie. O asemenea atitudine sfidătoare, la adresa întregii populaţii, o pot cataloga ca un act de nesimţire politică, un rezultat al panicii penale, care cuprinde o bună parte din componenţii clasei politice ajunsă la guvernare.

Din punct de vedere juridic, efectele s-au produs, sau urmează să se producă în cel mai scurt timp. Beneficiază imediat de efectele acestor ordonanţe, cei de la vârful politicii româneşti, cei care ar fi trebuit să fie un exemplu pentru români. Sunt un exemplu negativ.

Populaţia trebuie să înţeleagă gravitatea acestor abuzuri, pentru ţară şi pentru cetăţenii săi şi indiferent de afinităţile politice să iasă în stradă. Deocamdată nu văd o modalitate paşnică de a acţiona. În paralel, atât politicienii opoziţiei, cât şi Preşedenţia, trebuie să utilizeze toate formulele politice.

Dacă astfel nu se obţin rezultatele fireşti, mă tem că formele de manifestare vor capătă o altă turnură.

Personal, îndemn toţi românii responsabili să fie alături! Eu personal, în ciuda vârstei, dacă este cazul, voi lua trenul spre Bucureşti! Câţi mă pot însoţi?

Dacă până acum apreciam că guvernul este legitim, după această mârşăvie, va trebui să vedem cu totul altfel situaţia politică din această ţară!

Români, deşteptaţi-vă! Promisiunile electorale se vor topi în câteva luni! Banii pentru susţinerea acestora, nu pot veni decât inventând alte taxe!”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro