Brăila, sub cod portocaliu de vijelii, grindină și ploi. Comitetul pentru Situații de Urgență, în ședință extraordinară | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăila, sub cod portocaliu de vijelii, grindină și ploi. Comitetul pentru Situații de Urgență, în ședință extraordinară

* sunt anunțate vijelii, grindină de medii și mari dimensiuni, descărcări electrice și averse torențiale, de miercuri și până joi, la ora 3 noaptea * Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit în ședință extraordinară și a dispus mai multe măsuri * codul portocaliu va fi urmat de un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil până joi la ora 10.00

 

 

Brăila a intrat sub cod portocaliu de vreme rea, miercuri dimineață. Administrația Națională de Meteorologie avertizează că în intervalul 3 iulie, ora 10.00 - 4 iulie, ora 3.00, vor fi perioade cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80...100 km/h), vijelii, grindină de dimensiuni medii şi mari, frecvente descărcări electrice şi averse torenţiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat 50...70 l/mp. Mai întâi, fenomenele se vor desfășura în centrul țării și la munte, iar în sud-estul țării se vor resimți după amiază și în prima parte a nopții.

După ce expiră codul portocaliu, tot nu scăpăm de vremea urâtă, căci pe 4 iulie, în intervalul orar 3.00-10.00, sud-estul și, local, în sudul țării intră în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică: averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Având în vedere fenomenele meteorologice prognozate, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit în ședință extraordinară, miercuri. Iată care sunt măsurile luate: - obligativitatea înfiinţării serviciului de permanenţă la sediul primăriei;

- întrunirea membrilor CLSU în şedinţă extraordinară pentru stabilirea măsurilor preventive şi pregătirea acţiunilor de intervenţie, dacă situaţia o va impune;

- intensificarea acţiunilor de informare a populaţiei de către membrii SVSU asupra fenomenelor meteorologice prognozate şi pregătirea personalului SVSU pentru intervenţie;

- verificarea tehnicii specifice şi a stocurilor de materiale necesare pentru prevenirea şi intervenţia cu utilajele din dotare;

- verificarea şi menţinerea în stare de funcţionare a mijloacelor de înştiinţare-alarmare, de comunicaţii şi informatică aflate în dotare pentru asigurarea fluxului informaţional-decizional;

- monitorizarea situaţiei privind starea căilor de comunicaţii, infrastructura de transport, energie şi alte utilităţi publice.

În contextul celor prezentate, la nivelul ISU Brăila s-a activat grupa operativă a inspectoratului.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brăila monitorizează situația operativă prin dispeceratul inspectoratului și prin intermediul autorităților publice locale, unde s-a organizat serviciul de permanență.

Efectivele de pompieri militari și voluntari, precum și comitetele locale pentru situații de urgență sunt pregătite să gestioneze eventualele situații de urgență ce pot apărea.

 

 

Măsuri de comportare în cazul vântului puternic!

Pe durata manifestării vântului puternic, recomandăm populației să se adăpostească în imobile sau spații închise, care le asigură protecția.

În situația în care sunteți surprinși în zone deschise, trebuie să vă îndepărtați rapid de zona în care se manifestă fenomenele și să identificați un spațiu care garantează protecția.

Dacă vă aflați în autovehicul, trebuie să vă îndepărați, pe cât este posibil, de zona în care vântul suflă cu putere. De asemenea, trebuie să rămâneți în interiorul autovehiculului și să purtați centura de siguranță.

Nu în ultimul rând, recomandăm cetățenilor să anunțe imediat autoritățile prin numărul 112, dacă au informații despre persoane care se află în pericol sau alte situații care pot afecta negativ comunitățile.- luarea tuturor măsurilor de protecţie a persoanelor şi bunurilor împotriva efectelor provocate desprinderea sau căderea unor elemente din infrastructura de construcţii, precum şi ca urmare a ruperii şi prăbuşirii de arbori;

- monitorizarea evoluţiei fenomenelor meteorologice prognozate, pentru a putea interveni în timp util la apariţia unor situaţii de urgenţă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro