Brăila este pe primul loc în ierarhia județelor cu cei mai mulți candidați care au luat note mai mari sau egale cu 5 la Evaluarea Națională.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației remis Agerpress, 89,2% dintre elevi participanții la examene au reușit să obțină aceste medii. Pe locul doi se află Cluj cu 88,9%, urmat de Municipiul București cu 87,2%, Prahova cu 85,9% și Galați cu 81,9%. La polul opus, rate scăzute de medii peste 5 se înregistrează în județele Giurgiu, 55,1%, Teleorman, 60%, Mehedinți și Călărași, ambele cu 64,9%.
La nivel național 111.510 (75%) dintre candidați au obținut medii peste 5, în vreme ce 37.137 (25%) au avut medii sub 5. Media generală 10 au obținut-o 241 de elevi. Cei mai mulți absolvenți de gimnaziu, 13.533, au luat note între 8-8,49.
Rata de participare la Evaluarea Națională a fost de 96,7%, 148.647 de candidați prezenți dintr-un total de 153.673 înscriși. Un număr de 15 elevi au fost elimați în urma unor tentative de fraudă.
La proba de Limba și literatură română, 122.403 elevi (82,3%) au primit note peste 5, iar 1.213 de candidați, nota 10. La Matematică, 100.050 de candidați au avut note peste 5, iar lucrările a 2.556 de candidați au fost notate cu 10.
Acestea sunt primele rezulaltate obținute de absolvenții de clasa a VIII-a. Rezultate finale, în urma contestațiilor depuse astăzi, se vor afișa miercuri, 5 iulie.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.