Brăila, oraşul-spaimă al României | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăila, oraşul-spaimă al României

* nota Evz.ro pentru eficienţa administrativă a oraşului nostru a fost de - puneţi-vă centurile de siguranţă! - 0 (zero!!!), bifat în contul corupţiei şi al birocraţiei * Braşovul a fost desemnat "oraşul de vis" * pe ultimul loc s-a clasat Ploieştiul

Brăila ocupă penultimul loc între cele 15 oraşe care au fost vizate de campania "Oraşul de vis", iniţiată de cotidianul "Evenimentul Zilei". Obiectivul campaniei a fost acela de a desemna cel mai bun oraş de locuit din România, fiind prima iniţiativă de acest gen din presa românească. Selecţia s-a desfăşurat în felul următor: fiecare cititor al Evz.ro a putut vota o singură dată oraşul preferat, iar organizatorii sondajului au acordate note fiecărui oraş în parte,
pornind de la statistici oficiale şi documente din instituţiile administraţiei locale. Nota 10 a fost rezervată oraşelor cu cele mai bune performanţe, iar cele care au avut rezultate slabe au primit note până la 1. Ca "adversari", Brăila a avut de înfruntat Piteştiul, Craiova, Cluj-Napoca, Iaşiul, Timişoara, Aradul, Bacăul, Sibiul, Constanţa, Oradea, Bucureştiul, Galaţiul şi Ploieştiul - codaşul suprem al topului -, Braşovul fiind desemnat "oraşul de vis". Criteriile de evaluare ale oraşelor puse sub lupa "Evenimentului Zilei" au vizat următoarele categorii: infrastructură, administraţie, siguranţă, sănătate, dezvoltare economică, mediu şi cultură şi educaţie.

Nota 6.01 pentru infrastructură

La capitolul infrastructură s-a pus accent pe gradul de densitate al populaţiei, pe numărul de gospodării racordate la reţeaua de gaze, pe numărul de gospodării racordate la reţeaua de electricitate, pe drumurile asfaltate, pe numărul de maşini înmatriculate, pe accesul la aeroport, pe accesul la port, pe accesul la drum european, pe accesul la gară şi pe accesul la autogară. Nota publicului pentru infrastructura Brăilei a fost de 6.01. În ceea ce priveşte aspectul administrativ al oraşelor participante, au contat mulţumirea faţă de autorităţi şi - subiect extrem de delicat pentru un oraş de alura interlopică a Brăilei - gradul de corupţie şi de birocraţie. Nota Evz.ro pentru eficienţa administrativă a oraşului nostru a fost de - puneţi-vă centurile de siguranţă! - 0 (zero!), bifat în contul corupţiei şi al birocraţiei, şi de 6.4 pentru mulţumirea faţă de autorităţi. Nota publicului: 5.85.

Siguranţa cetăţenilor e la pământ

Numărul de accidente rutiere şi infracţiuni, în 2009, şi efectivul de poliţişti au fost criteriile de evaluare la capitolul siguranţă. După cum era de aşteptat, Brăilei nu i-a fost iertat specificul de oraş cu cătuşele la vedere. Astfel, 2.7 reprezintă nota Evz.ro pentru infracţiuni, 3.7 pentru efectivul de poliţişti şi, un detaliu pozitiv, 9.5 pentru numărul de accidente, iar 5.78 reprezintă verdictul cititorilor. Nici sub aspectul sănătăţii, Brăila nu a fost apreciată. Ba, dacă e să ne luăm după notele care au fost acordate atât de cititori, cât şi de Evz.ro, putem spune că ne aflăm în plină orânduire medievală. Pentru numărul de locuri din spitale şi cel de cabinete stomatologice, pentru protecţia socială, pentru rata natalităţii şi a mortalităţii şi pentru sporul natural, Brăila s-a căpătuit cu următoarele note: a. Evz.ro - 3.9 (nr. de paturi în spitale), 3.7 (nr. de cabinete stomatologice), 4.3 (protecţie socială), 1 (natalitate), 2.7 (mortalitate) şi 1 (sporul natural); b. nota cititorilor - 5.92.

Subdezvoltarea economică brăileană

Numărul de baruri, restaurante şi sucursale locale, venitul pe cap de locuitor, rata şomajului, numărul de pensionari, preţul pe metru pătrat la terenuri şi apartamente şi numărul de turişti au reprezentat criteriile de evaluare ale dezvoltării economice. Astfel, atât publicul, care ne-a "blagoslovit" potenţialul economic cu nota 3.66, cât şi notele celor de la Evz.ro, au demonstrat că, din perspectivă economică, ne putem oricând încadra cu succes la categoria oraşelor bananiere. Iată aprecierea Evz.ro: baruri şi restaurante - nota 2, venitul pe cap de locuitor - nota 1.6, numărul de turişti - nota 1.7, şomeri - nota 4.3, sucursale bancare - nota 4.9, pensionari - nota 5.4. După cum arată notele celor de la "Evenimentul Zilei", cel mai bine stăm la capitolele afacerilor imobiliare, pentru care am primit 8.5 şi 8.3, în ceea ce priveşte preţul pe metru pătrat la terenuri şi apartamente. Cât priveşte mediul, au fost luate în calcul două detalii, şi anume suprafaţa de spaţiu verde pe cap de locuitor şi valoarea taxei anuale de salubritate. Evz. ro a dat Brăilei notele 6.8, în contul spaţiului verde, şi 6.3 în cel al taxei de salubritate. Pe aceeaşi lungime de undă s-au aflat şi cititorii, în urma voturilor acestora ajungându-se la nota 6.38. Menţionăm faptul că la capitolul "Mediu", jurnaliştii de la Evz nu au dat note şi pentru "putoarea de excremente porcine".

Cultura non-culturii

La capitolul cultură şi educaţie accentul s-a pus pe următorul calup de criterii: pe numărul de biblioteci, muzee, teatre, cinematografe, opere, filarmonici, operete, elevi, cadre didactice, pe grădiniţe, şcoli, licee şi colegii, universităţi de stat şi private, pe numărul de olimpici naţionali şi internaţionali, pe ziare, pe posturi de radio, pe televiziuni, pe numărul de biserici şi de mănăstiri şi pe numărul cultelor religioase din oraş. Aruncând o privire peste notele date de Evz.ro, ne putem întreba dacă Brăila este un oraş sau doar geografia unei absenţe. Iată notele: Evz.ro - biblioteci (nota 2), muzee (nota 6.3), teatre (nota 3.5), operă, filarmonică, operetă (nota 1), cinematografe (nota 3.1), număr de elevi (nota 1.8 ), grădiniţe de stat (nota 8.6), şcoli de stat (nota 9), licee şi colegii de stat (nota 4.5), grupuri şcolare de stat (nota 1), universităţi de stat (nota 1), grădiniţe private (nota 1.3), şcoli private (nota 2.1), licee şi colegii private (nota 2.8), grupuri şcolare private (nota 1), universităţi private (nota 1), cadre didactice (nota 5.8), olimpici internaţionali (nota 1.3), ziare (nota 2.3), radio (nota 1), TV (nota 2.3), biserici şi mănăstiri (nota 5.8). La acest capitol, Brăila a primit cea mai mare notă pentru cultele religioase, şi anume 8.2.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro