Participă 16 sportivi şi 2 rezerve, printre titulari figurând reprezentanţii clubului organizator, Alexandru Toma şi Fănică Popa, precum şi bucureşteanul Marian Cojocaru.
Sâmbătă, de la ora 15.00, concurenţii se vor lupta să prindă primele opt poziţii, cele care asigură calificarea în semifinalele competiţiei continentale.
"CSM Brăila, organizatoarea etapei de Campionat European a luat toate măsurile ca pretenţiile forului european de specialitate să fie puse la punct în cele mai mici detalii. Brăila devine sâmbătă capitala dirt track-ului românesc şi este pregătită să primească vizita celor mai valoroşi alergători de pe continent. Ţin să mulţumesc pe această cale domnului Constantin Dumitriu, care s-a implicat în organizarea acestei competiţii, tuturor sponsorilor care ne-au sprijinit şi sper ca brăilenii să vină în număr cât mai mare la acest mare eveniment sportiv, pentru că vor avea ce vedea", a declarat Aurel Dumitru Blănaru, directorul CSM Brăila.
Programul etapei a III-a a Campionatului European este următorul:
7.30 - 9.00 - inspecţia tehnică pentru antrenamentul oficial
10.00-12.00 - antrenamentele oficiale ale concurenţilor
12.15-13.30 - inspecţia tehnică pentru concurs
14.00 - instructajul concurenţilor
14.30 - parada celor 16 sportivi titulari şi a rezervelor
15.00 - primul start