• totalul tranzacţiilor pentru anul trecut în cazul Brăilei a fost de 8.863 din care 5.828 au vizat exclusiv terenuri agricole
O statistică la nivel naţional realizată de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), aferentă întreg anului abia încheiat, arată că Brăila s-a poziţionat în rândul primelor 5 judeţe din ţară ca număr de tranzacţii imobiliare vizând loturi agricole. Clasamentul are pe primul loc judeţul Timiş, unde proprietarii de terenuri agricole au încheiat 8.866 de tranzacţii de vânzare-cumpărare pe parcursul anului trecut, echivalentul a circa 7% din numărul total de loturi agricole vândute în această perioadă la nivel naţional. Pe locul doi apare Arad, cu 7.670 de tranzacţii, urmat de Dolj, cu 7.373 de terenuri vândute, Brăila, cu 5.828 de vânzări, şi Constanţa, cu 5.781 tranzacţii. Practic, primele cinci judeţe din top acoperă mai bine de un sfert, adică peste 27%, din numărul de terenuri agricole vândute în 2017 la nivel naţional. La polul opus, cu cele mai puţine tranzacţii cu terenuri agricole, se plasează Maramureş, Vâlcea, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Covasna şi Gorj, judeţe în care s-au vândut sub 1.000 de terenuri agricole pe parcursul întregului an.
Dacă extindem studiul şi luăm în calcul toate tranzacţiile imobiliare, aşadar, la terenurile agricole adăugăm şi apartamentele, case plus alte tipuri de terenuri, clasamentul de mai sus se modifică substanţial. Pe primul loc se poziţionează, evident, capitala, cu aproape 82.500 de tranzacţii imobiliare, urmată de Cluj - 43.774 tranzacţii, Ilfov - 41.687, Timiş - 35.068 şi Iaşi - 31.357. Judeţul nostru apare abia pe poziţia 26 la nivel naţional, cu 8.863 tranzacţii din care 5.828 numai pentru terenuri agricole. La nivel regional, Constanţa este ocupantul locului I cu 27.843 tranzacţii în total, urmat de judeţul Galaţi cu 13.088, Buzău - 11.679 tranzacţii, Vrancea - 9.623, iar pe ultimul loc, imediat după Brăila, se situează Tulcea cu 5.689 tranzacţii pe întreg anul 2017. Totalul tranzacţiilor aferente celor 6 judeţe este de circa 76.800 reprezentând puţin peste 12% din volumul de vânzări-cumpărări de bunuri imobiliare.