Mergi la conţinutul principal

Bogdan Furfurică, un liberal în lupta pentru Primăria Traian

În cadrul conferinţei de presă săptămânale a PNL, alături de liderul liberalilor brăileni, Cătălin Boboc, s-a aflat şi candidatul acestei formaţiuni politice la Primăria din comuna Traian. Bogdan Furfurică are 36 de ani şi este inginer agronom. Aşa cum a declarat liberalul în cadrul conferinţei de presă, s-a decis să-şi pună în slujba comunităţii locale cunoştinţele şi competenţele deoarece este profund nemulţumit de felul în care merg lucrurile în localitatea sa. El beneficiază de întreg sprijinul organizaţiei judeţene a PNL Brăila, aşa cum a ţinut să sublinieze şi preşedintele PNL Brăila: "Domnul Abăseacă ar fi putut face mai mult pentru oamenii din acea zonă, însă are şi dânsul anumite limite, peste care nu poate trece. Deşi a primit fonduri, pot spune că nu a ştiut ce să facă cu ele. De aceea, nu am avut nicio ezitare în a-l susţine pe Bogdan în lupta pentru câştigarea Primăriei din Traian, lucru care am convingerea că se va şi întâmpla", a declarat Cătălin Boboc.
La rândul său, Bogdan Furfurică şi-a expus o parte din planurile pe care le are şi cu care este sigur că-i va convinge pe alegători că este omul potrivit pentru Primăria Traian. "Vreau să vin cu un alt tip de a face administraţie în zona noastră. Cred că este timpul să schimbăm anumite mentalităţi învechite, cu un suflu nou. Prima mea dorinţă este aceea de a realiza o deschidere a Primăriei Traian către oameni, iar în sensul acesta voi organiza «şedinţe populare» în fiecare sat, din şase în şase luni. În felul acesta, fiecare cetăţean va avea oportunitatea să spună deschis ce îşi doreşte de la primar. Un aspect important al mandatului meu va fi acela de a crea oportunităţi pentru dezvoltarea economiei locale prin accesarea fundurilor europene, în România fiind foarte mulţi bani europeni prin PNDR, bani care vor continua să vină până în 2020", a punctat Furfurică.
Acesta a mai vorbit şi despre planurile pe care le are privind infrastructura în satele din comună sau realizarea unor forme asociative pe lângă primărie: "Alte puncte din programul meu sunt realizarea aducţiunilor de apă în Silistraru şi Căldăruşa. Este o situaţie strigătoare la cer pentru că, deşi Silistraru este la doar 17 km de Brăila, nu s-a reuşit până acum racordarea la reţeaua de apă potabilă. Având în vedere că în comuna Traian este un bazin legumicol la fel de mare ca şi cel din judeţul Galaţi, mi-am propus să dezvolt zona din acest punct de vedere, prin realizarea unei asociaţii de producători pe lângă primărie, acestea făcând facil accesul la fondurile europene. O altă formă asociativă vizată pentru a se realiza pe lângă Primărie este cea a crescătorilor de animale, prin care se vor urmări gestionarea şi întreţinerea judicioasă a islazurilor. Asfaltarea străzilor, conectarea la internet a satelor Silistraru, Urleasca şi Căldăruşa, renovarea căminelor culturale din Urleasca şi Silistraru, crearea de locuri de joacă pentru copii sunt alte propuneri de realizat din programul meu", a declarat Bogdan Furfurică.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro