Boboc vrea să fie porumbelul păcii între Brăila şi Galaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Boboc vrea să fie porumbelul păcii între Brăila şi Galaţi


Pentru a preîntâmpina apariţia animozităţilor între Brăila şi Galaţi, dacă cele două oraşe vor ajunge să împartă aceeaşi regiune, Cătălin Boboc, şeful PNL Brăila, vrea să provoace o dezbatere publică la nivelul celor două judeţe. După cum a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Boboc a demarat o serie de discuţii cu parlamentarii şi preşedinţii de filială ai tuturor partidelor politice din Brăila şi Galaţi, pentru a pune la cale un plan de colaborare în cazul în care modelul de restructurare administrativ-teritorială propus de PDL va avea sorţi de izbândă. Liberalul brăilean e de părere că, date fiind schimbările anunţate, a venit vremea ca lupta de orgolii dintre administraţiile celor două judeţe să înceteze.
"Am demarat nişte discuţii cu parlamentari din Brăila şi din Galaţi şi vă spun sincer că n-am să ţin cont de faptul că ei sunt liberali sau pesedişti sau conservatori. Cred că e un moment în care n-am vrea să fim luaţi pe nepregătite de propunerea aceasta cu regionalizarea. Aş vrea ca o dată, poate pentru prima dată, toţi cei care decid, parlamentari, preşedinţi de partide din Brăila şi Galaţi să treacă peste orgolii personale şi să încercăm să găsim o formulă de colaborare. Eu cred că este un subiect pentru care merită să ne luptăm", a precizat Cătălin Boboc.
Însă, în avântul lui pacifist, Boboc nu vrea să se oprească aici. "Cred că acesta este un moment în care să abordăm cât se poate de serios zona metropolitană Brăila-Galaţi, nu doar ca un slogan electoral. Nu are importanţă dacă eşti liberal, social-democrat, pedelist sau altceva. Este vorba de conjugarea unor eforturi pentru cetăţenii acestei zone, Brăila-Galaţi, care este una dintre cele mai mari aglomerări după Bucureşti. Deci, chiar merită să ne batem pentru asta şi chiar merită să trecem peste orgoliile personale. Chiar dacă nu sunt parlamentar, vreau să provoc o adevărată dezbatere publică", a conchis şeful liberalilor brăileni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro