Pe locul 2, după numărul de voturi, s-a clasat britanicul John Lennon, urmat de americanul Michael Jackson.
Supremaţia lui Marley a fost decisă chiar în anul în care ţara de origine a acestuia, Jamaica, sărbătoreşte 60 de ani de la câştigarea independenţei.
Bob Marley (1945-1981) a lansat numeroase piese de succes, devenite adevărate imnuri ale muzicii reggae, printre care "I Shot the Sheriff", "No Woman, No Cry", "Could You Be Loved" şi "Redemption Song". Compilaţia "Legend", lansată după moartea artistului, este cel mai bine vândut album reggae al tuturor timpurilor, cu peste 12 milioane de exemplare.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.