Surpriză de proporţii, ieri dimineaţă, la plecarea sindicaliştilor la protestele din Bucureşti organizate în ziua când în Parlament, camerele reunite discutau moţiunea de cenzură a Opoziţiei împotriva actualului Guvern. Printre sindicalişti au fost infiltraţi şi membri ai organizaţiei teritoriale a PSD, iar procedurile de îmbarcare erau conduse chiar de către liderul social-democraţilor brăileni, şi preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. Alături de el erau prezenţi şi alţi membri marcanţi ai organizaţiei, printre care Doru Damian şi Marian Dragomir. Autobuzele, autocarele şi microbuzele în care erau încărcaţi membrii de partid fuseseră parcate pe aleea care duce spre intrarea pe Stadionul Municipal şi purtau însemnele confederaţiei Blocul Naţional Sindical, filiala Brăila. Astfel, cel puţin în cazul judeţului nostru, s-au confirmat acuzaţiile voalate ale liderilor PDL-işti Blaga, Videanu şi Udrea, care susţineau că deţin informaţii potrivit cărora partidele din Opoziţie şi-au planificat infiltrarea printre sindicalişti a propriilor membri de partid.
"Dar ce, noi nu avem voie să ne exercităm un drept constituţional, acela de a protesta?"
Cartel Alfa, CNSLR Frăţia şi BNS, cele trei organizaţii locale ale confederaţiilor sindicale organizatoare ale marelui miting de la Bucureşti şi-au programat plecarea spre capitală pentru ieri dimineaţă, în jurul orei 5.00. Confederaţiile şi-au stabilit puncte de îmbarcare diferite, Cartel Alfa, de exemplu, în faţa Dispeceratului Braicar din Bariera Călăraşilor, unde s-au strâns dimineaţă mai mulţi membri ai sindicatelor afiliate confederaţiei. În coloana de maşini cu însemnele Cartel Alfa au intrat şi două autocare în care au călătorit angajaţii de la Poliţie, Penitenciar şi Poliţia de Frontieră.
Uniunea judeţeană Brăila a CNSLR Frăţia a ales ca punct de plecare parcarea Centrului Comercial de la ieşire din oraş, care găzduieşte Carrefour. La ora stabilită, sute de membri de sindicat s-au îmbarcat în autocarele închiriate de confederaţie şi au plecat în coloană spre Bucureşti.
În ceea ce priveşte grupul din partea Blocului Naţional Sindical (BNS) - filiala Brăila, liderul organizaţiei, Alexandru Gurgu, ne-a declarat în cursul zilei de luni, 25 octombrie, că nu s-a stabilit un cadru organizat de deplasare la Bucureşti, fiecare sindicat afiliat având mână liberă să-şi stabilească modalitatea de transport. Totuşi, ieri dimineaţă, la ora 5.00, întreaga alee care duce din Şoseaua Buzăului spre Stadionul Municipal era ocupată de mai bine de 15 mijloace de transport persoane, de medie şi mare capacitate. Surpriza a fost şi mai mare când, la loc relativ ferit, chiar la intrarea în stadion, reporterii noştri i-au găsit pe câţiva dintre membrii marcanţi ai PSD Brăila, în frunte cu Gheorghe Bunea Stancu, dirijând procedurile de îmbarcare în autobuze şi microbuzele "Braicar", "Aventin" şi "Cavmario Trans". "Dar ce, noi nu avem voie să ne exercităm un drept constituţional, acela de a protesta?", a răspuns Damian, chestionat în ceea ce priveşte prezenţa oficialilor PSD, evitând să spună dacă persoanele aflate în mijloacele de transport sunt aduse în mod special de PSD Brăila pentru a participa la mitingul din Capitală. În jurul orei 5.35 procedurile de îmbarcare erau pe final, astfel încât un pic mai târziu, maşinile au plecat în convoi spre Bucureşti, o parte dintre ele, după indicaţiile verbale strigate şoferilor chiar de către Bunea Stancu, alegând ruta tradiţională prin Urziceni, în timp ce restul au intrat pe autrostradă.
Ieri, liderul BNS Filiala Brăila, Alexandru Gurgu, nu a răspuns la telefon pentru a explica de ce maşinile dirijate de PSD purtau sigla confederaţiei pe care o reprezintă în teritoriu. Iar asta în condiţiile în care sursa citată a avut un comentariu virulent referitor la implicarea politicului în acţiunile sindicale, ba chiar declarase în cursul zilei de luni că nu a fost contactat de niciun partid de opoziţie pentru a-şi uni forţele la miting şi subliniase că nici nu ar avea de gând să procedeze astfel. De asemenea, reporterii "Obiectiv" au încercat să obţină un punct de vedere şi din partea preşedintelui BNS, Dumitru Costin, cu privire la situaţia de la Brăila, însă nici acesta nu a răspuns la telefon.
Chestionat în privinţa închirierilor de mijloace de transport către organizaţiile sindicale, Cornel Săndulescu, directorul general al "Braicar", societate la care acţionar majoritar este Consiliul Local Municipal, a subliniat că au fost închiriate două microbuze celor de la Cartel Alfa şi două autobuze celor de la BNS, asta după ce în faţa stadionului fuseseră parcate ieri dimineaţă mai multe autobuze marca BMC cumpărate de municipalitate şi date spre exploatare SC "Braicar". "Pentru că au fost mai puţine persoane decât se aşteptau, au mai rămas în final doar două autobuze de la noi", a afirmat Săndulescu.
Potrivit datelor prezentate de structurile locale ale organizaţiilor de sindicat, delegaţia din partea Brăilei a numărat aproape 1.000 de persoane. Cei mai mulţi protestatari sunt membrii celor 17 sindicate afiliate CNSLR Frăţia, adică aproximativ 500 de persoane aşa cum a spus Valeriu Partene, liderul structurii locale a acestei confederaţii. De asemenea, Cartel Alfa a anunţat că va contribui cu încă 200 de persoane, iar BNS cu 250 de persoane.